Ponta spune că ar trebui folosit fondul de rezervă al premierului pentru zonele afectate de ninsori

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Braşov, că Guvernul ar trebui să folosească fondul de rezervă al premierului pentru a-i salva pe oamenii afectaţi de ninsori din judeţele Buzău, Vrancea şi Constanţa şi să nu mai folosească aceste fonduri pentru interese politice.

258 afișări
Imaginea articolului Ponta spune că ar trebui folosit fondul de rezervă al premierului pentru zonele afectate de ninsori

Ponta spune că ar trebui folosit fondul de rezervă al premierului pentru zonele afectate de ninsori (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Banii din fondul de rezervă ai primului-ministru ar trebui să nu mai fie folosiţi pentru interese politice, şi mă aflu în municipiul Braşov, unde primarul PDL cred că este unul dintre principalii beneficiari ai fondului de rezervă al primului-ministru, alături de primarul arestat al Clujului şi de primarul trimis în judecată al Aradului. Banii ar trebui să fie folosiţi pentru asemenea situaţii de urgenţă cum sunt în cele trei judeţe (n.r. - Buzău, Vrancea şi Constanţa)", a declarat Ponta.

El a spus că a discutat cu preşedinţii Consiliilor Judeţene din cele trei judeţe afectate de ninsori, care i-au comunicat că există o prevedere legală care îi împiedică să folosească banii Consiliilor Judeţene pentru asemenea situaţii.

"Sunt nişte probleme şi birocraţii îngrozitoare, ori oamenii care sunt acum blocaţi în sate şi case cred că n-au timp să aştepte să se rezolve aceste birocraţii", a spus Ponta.

De asemenea, el a spus că cei trei prefecţi de la Buzău, Vrancea şi Constanţa au o aitudine extrem de greşită, doar pentru că autorităţile locale aparţin opoziţiei şi văd situaţia din judeţele lor ca pe un fel de competiţie cu autorităţile locale.

"Eu cred că dacă îşi fac datoria toţi, este foarte bine şi oamenii care vor fi salvaţi le vor fi recunoscători deopotrivă", a spus preşedintele PSD.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Braşov, că cere şefului statului decretarea stării de urgenţă în zonele afectate de ninsori, menţionând că dacă acest lucru se va întâmpla, va propune, luni, în USL, precum şi parlamentarilor formaţiunii sale, să voteze, în Parlament decizia preşedintelui.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici