Ponta, Surupăceanu şi Popeangă, printre candidaţii preferaţi de PSD Gorj pentru Parlament

PSD Gorj şi-a definitivat, joi, propunerile cu membrii săi care vor candida în cele opt colegii electorale existente în judeţ, cele mai multe voturi fiind obţinute de vicepreşedintele PSD Victor Ponta, de fostul prefect Mugurel Surupăceanu şi de consilierul judeţean Vasile Popeangă.

51 afișări
Imaginea articolului Ponta, Surupăceanu şi Popeangă, printre candidaţii preferaţi de PSD Gorj pentru Parlament

Vicepreşedintele PSD Victor Ponta (Imagine: Mediafax Foto)

Stabilirea persoanelor care vor candida în toamnă, pentru Parlament, s-a făcut după un vot secret pe care membrii Biroul Executiv al filialei l-au exprimat miercuri seară, în cadrul unei şedinţe extraordinare convocate de preşedintele organizaţiei, primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. Acesta le-a oferit posibilitatea colegilor săi din conducerea organizaţiei să decidă asupra numelor viitorilor candidaţi, fiecare membru din Biroul Executiv votând de pe o listă pe care se regăseau numele tuturor celor 17 persoane interesate de candidaturi.

În final, cele mai multe voturi, 23, i-au revenit lui Victor Ponta, iar câte 20 fostului prefect Mugurel Surupăceanu şi consilierului judeţean Vasile Popeangă. Un număr de 19 voturi i-au fost acordate şi lui Scarlat Iriza, fost deputat între 2000 şi 2004, fostul subprefect PSD din aceeaşi perioadă, Eugen Vâlceanu obţinând şi el o nominalizare, cu 16 voturi.

Candidatura pentru cel de-al şaselea colegiu din judeţ nu aparţine PSD Gorj, ci filialei locale a Partidului Conservator, care, astfel, are asigurat un loc pentru un post de parlamentar în cadrul alianţei politice dintre cele două partide. PC Gorj nu a atins la alegerile locale pragul electoral, iar liderul său interimar, Sabin Popescu, a dat de înţeles în diferite ocazii că el ar putea fi persoana nominalizată, acesta menţionând că şi-ar dori o candidatură într-un colegiu din zona montană a judeţului.

PSD Gorj i-a nominalizat pentru cele două colegii de senator din judeţ pe actualul senator Ion Florescu şi pe fostul prefect Toni Greblă.

Persoanele nominalizate vor face obiectul unui sondaj de opinie realizat la nivel de judeţ până la mijlocul lunii august, pe lista celor din sondaj regăsindu-se şi alţi membri de partid care îşi anunţaseră intenţiile de a candida. Printre aceştia, se regăsesc şi trei primari de comune, realeşi în 1 iunie din primul tur, toţi declarând anterior că vor renunţa la calitatea de membru PSD dacă nu vor fi nominalizaţi în câte un colegiu.

Primarul comunei Băleşti, Aristică Paicu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că este nemulţumit de felul în care s-au făcut nominalizările, acesta menţionând că, după finalizarea sondajului, ar putea să îşi declare independenţa politică.

"Am crezut că votul uninominal ne va permite şi nouă, celor cu experienţă în administraţia locală, să candidăm. Am crezut asta chiar dacă ne-am atras antipatia unor foşti sau actuali parlamentari, care acum sunt din nou nominalizaţi de parcă ar avea abonamente ca la meciurile de fotbal sau parcă ar avea scaunul de parlamentar lipit de ei cu aracet. Sunt nemulţumit de cum s-a procedat acum pentru că noi, primarii, nu am fost la acea şedinţă, s-au votat acolo, practic ei între ei. Când va veni campania vor vedea că şi dacă nu plec din partid nici eu şi nici alţi colegi de-ai mei nu le vom face campanie, să îşi facă singuri dacă vor să fie aleşi", a menţionat Paicu.

Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX că, în cazul în care nu va fi nominalizat de către PSD Gorj într-un colegiu electoral, are posibilitatea unei candidaturi independente sau din partea unui alt politic, refuzând să dea mai multe amănunte în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici