Pop: Udrea s-a întâlnit cu conducerea SRI, dar acuzele ei nu se confirmă din audierile Comisiei SRI

Preşedintele Comisiei de control SRI, Georgian Pop, a declarat, luni, la finalul discuţiilor din acest for şi audierea conducerii Serviciului, că au fost confirmate întâlnirile Elenei Udrea cu conducerea SRI, dar nu şi acuzele aduse de aceasta la adresa lui Florian Coldea şi conducerii instituţiei.

407 afişări
Imaginea articolului Pop: Udrea s-a întâlnit cu conducerea SRI, dar acuzele ei nu se confirmă din audierile Comisiei SRI

Pop: Udrea s-a întâlnit cu conducerea SRI, dar acuzele ei nu se confirmă din audierile Comisiei SRI (Imagine: Dragos Savu/Mediafax Foto)

Pop a susţinut, la finalul discuţiilor din Comisia de control a activităţii SRI, care s-au desfăşurat pe parcursul a şase ore, că acest for a ajuns la o serie de concluzii bazate pe documentele furnizate de SRI, dar care nu confirmă acuzaţiile Elenei Udrea.

”Pentru fiecare întrebare şi pentru fiecare răspuns, în spate, au stat documente, informaţii şi rapoarte interne ale SRI. După cum bine ştiţi, legislaţia în vigoare prevede că noi, Comisia, putem comunica public doar anumite concluzii, nu putem să comunicăm public informaţiile de securitate naţională de care luăm cunoştinţă. Practic, cunoaştem în acest moment legat de fiecare întrebare din spaţiul public mult mai multe lucruri decât ceea ce putem să comunicăm”, a declarat Pop, care a anunţat că principalele concluzii ale audierilor vor fi transmise publicului printr-un comunicat de presă.

Georgian Pop a fost solicitat să precizeze câteva concluzii jurnaliştilor prezenţi.

”În ceea ce priveşte legătura cu domnul Cocoş la care faceţi referire, vreau să vă spun în modul cel mai responsabil, este vorba şi în acest moment de o operaţiune în derulare. Practic, discutăm de dosarul numit în mass-media dosarul Microsoft, este cel mai mare scandal de corupţie din ultimii 25 de ani din România. Practic acest dosar este intrumentat în continuare de către DNA. Orice referiri publice am face la acest dosar ar însemna că infuenţăm într-un fel sau altul cursul anchetei, dar, repet, întrebările au fost puse de fiecare membru al Comisiei în mod explicit, răspunsurile au fost foarte clare”, a declarat Pop.

El a menţionat că ”nu a existat niciodată o discuţie a conducerii SRI sau a domnului Coldea privitoare la sume de bani, la transferuri sau la afaceri”. ”Niciodată nu a fost o astfel de discuţie sau o astfel de implicare a SRI, lucru certificat de documentele prezentate de raportul intern”, a mai spus preşedintele Comisiei SRI.

Pop a precizat că principala concluzie a audierilor este că acuzaţiile lansate la adresa conducerii SRI ”sunt nefondate, sunt defăimătoare”.

De asemenea, el a fost întrebat dacă sunt elemente concrete confirmate în cadrul audierilor dintre cele enunţate de Elena Udrea, cum ar fi vizitele la sediul SRI, în biroul fostului director George Maior şi întâlniri cu Florian Coldea.

”Întâlnirile care au existat – a spus şi doamna Udrea – între doamna Udrea, domnul Maior şi conducerea SRI toate au fost făcute strict pe baza procedurilor interne de acces în sediile SRI”, a răspuns Pop.

El a fost întrebat în ce calitate s-a întâlnit Udrea cu Coldea şi Maior la sediul SRI.

”De-a lungul timpului este o practică a oricărui serviciu de informaţii din lume, înalţi demnitari, oficiali, diplomaţi solicită în mod oficial întâlniri cu conducerea SRI. Acest lucru îl solicită şi beneficiarii legali de informaţii ai SRI. Repet, este o practică uzuală, normală. Dar toate întâlnirile se supun unor proceduri foarte stricte privind acceptarea acelor întâlniri şi modul de desfăşurare”, a mai spus Pop.

Preşedintele Comisiei de control SRI a menţionat că ”niciodată în astfel de întâlniri nu au fost discutate aspecte de securitate naţională şi niciodată doamna Udrea nu a făcut vreo acuză adusă conducerii SRI, concordantă cu declaraţiile din ultimele ore”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici