”Modalitatea prin care un guvern poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, pentru că cealaltă, cea prin care mi-aş da eu demisia, nu se poate – fiindcă nu mi-o dau”, a spus Grindeanu la Antena 3, duminică seara, într-o intervenţie telefonică.
Premierul a susţinut că în acest moment ”România este împărţită în două” şi că el a făcut apel la calm pentru că ”am câştigat alegerile, noi PSD împreună cu ALDE, şi am primit mandat din partea cetăţenilor”.
Grindeanu a afirmat că a decis, prin abrogarea OUG pe Justiţie, să facă ”primul pas spre detensionarea situaţiei”.
”Am analizat în toate aceste zile argumentele pro-ordonanţă, care au fost foarte multe, argumente care majoritatea dintre ele se susţin în continuare, şi ce a spus şi cealaltă parte, fie că vorbim de adversari politici, de instituţii sau, foarte important în aceste zile, de reacţia pe care am văzut că a stârnit această ordonanţă. Am zis să facem primul pas către detensionarea acestei situaţii şi l-am făcut”, a conchis Grindeanu.
Citeşte şi: Presa internaţională a relatat despre cele mai mari proteste din România de la Revoluţia din 1989
Citeşte şi: Liviu Dragnea: „Modul de organizare, dimensiunea finanţării protestelor arată o organizare profesionistă. Sunt şanse foarte mari să înceapă proteste mari în judeţe împotriva lui Iohannis”
Citeşte şi: GALERIE FOTO, VIDEO Proteste de amploare în marile oraşe din ţară/ 30.000 de persoane în Iaşi, 40.000 în Sibiu/ Peste 50.000 de oameni au cântat Imnul Naţional la Cluj
Citeşte şi: GALERIE FOTO, VIDEO Protest de amploare în faţa Guvernului, ziua a şasea: Peste 150.000 de oameni au fost în Piaţa Victoriei/ Moment de reculegere pentru victimele de la Colectiv