Presa internaţională, despre primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendum

Presa internaţională a preluat primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi declaraţiile politicienilor români, titrând că rezultatul poate fi invalidat din cauza ratei participării la vot.

4579 afișări
Imaginea articolului Presa internaţională, despre primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendum

Presa internaţională, despre primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendum (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Agenţia France Presse preia primele declaraţii făcute de preşedintele suspendat Traian Băsescu, preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta.

"Preşedintele român suspendat Traian Băsescu a afirmat duminică seară că a evitat destituirea, românii respingând, conform acestuia, «lovitura de stat» a majorităţii de centru-stânga împotriva sa prin neparticiparea la vot în număr suficient pentru validarea referendumului privind plecarea sa", titrează AFP, ştirile transmise de agenţie fiind preluate de numeroase publicaţii francofone.

"Premierul român Victor Ponta a apreciat duminică că nimeni nu poate «ignora voinţa» a milioane de persoane care au votat în cadrul referendumului pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, a cărui validitate este încă incertă", mai scrie agenţia France Presse, preluând declaraţiile premierului român.

De asemenea, AFP preia declaraţiile preşedintelui interimar Crin Antonescu, titrând că "majoritatea de centru-stânga va respecta deciziile Curţii Constituţionale chemată să valideze sau nu referendumul pentru destituirea şefului de stat suspendat Traian Băsescu".

Bloomberg titrează: "Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este invalid, arată exit-poll-urile. Preşedintele român Traian Băsescu a supravieţuit unei a doua tentative de destituire în cinci ani după ce un boicot al votanţilor a invalidat referendumul organizat de premierul Victor Ponta pentru eliminarea lui Băsescu".

Agenţia de presă Reuters titrează la rândul său: "Preşedintele român şi-ar putea păstra poziţia pe baza participării reduse. Participarea redusă la referendumul de sâmbătă pentru destituirea preşedintelui român Traian Băsescu pare probabilă să împiedice eforturile adversarilor săi de a îl elimina din funcţie".

Postul de televiziune CNBC preia în pagina electronică rezultatele exit-poll-ului organizat de Operations Research şi transmis de postul Realitatea TV conform cărora 87 la sută dintre participanţii la referendum "au votat pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, însă participarea redusă ar putea invalida referendumul".

BBC News titrează: "Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit unui referendum privind suspendarea sa. La închiderea secţiilor de vot cifrele arătau o participare mai mică de 50 la sută, cifră necesară pentru validarea rezultatelor".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici