Preşedintele AEP: Directorii care au greşit în certificarea sistemului de monitorizare a prezenţei la vot au demisionat

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Constantin Buică a declarat, pentru MEDIAFAX, că directorii implicaţi în lipsa certificării Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) au demisionat din funcţie.

719 afișări
Imaginea articolului Preşedintele AEP: Directorii care au greşit în certificarea sistemului de monitorizare a prezenţei la vot au demisionat

Buică: Directorii AEP care au greşit în certificarea sistemului de prezenţă la vot au demisionat

„Nu i-am demis cei doi directori, dânşii au demisionat din AEP. Cei doi directori au fost propuşi spre schimbare din funcţie pentru probleme din managementul compartimentului şi între timp, dânşii au considerat să demisioneze din AEP”, a explicat Constantin Buică, vineri, pentru MEDIAFAX.

Anterior demisiei celor doi directori, Constantin Buică depusese o solicitare, la finalul lunii iulie, pentru ca aceştia să fie destituiţi printr-o decizie a Parlamentului.

Preşedintele AEP a afirmat că, potrivit atribuţiilor postului, a cerut un audit pentru directorii ambelor departamente, respectiv Organizarea Proceselor Electorale şi Direcţia de Coordonare a SIMPV, iar şi între timp cei doi au demisionat.

„La momentul respectiv, am considerat trecerea pe funcţie de execuţie şi am cerut un audit care este în desfăşurare la cele două compartimente. Este atributul preşedintelui şi cere aprobarea Birourilor Permanente Reunite, este numire cu aviz. Oamenii, când s-au angajat, tot pe acelaşi principiu funcţionează toţi şefii de departament şi directorii generali, la propunerea preşedintelui, se emite un aviz”, a mai spus Buică.

Cu toate că la finalul lunii iulie Constantin Buică spunea, pentru MEDIAFAX, că a dat termen de o lună pentru finalizarea auditului intern, preşedintele AEP a precizat, vineri, că auditul este în desfăşurare şi că se va întinde pe o perioadă de cel puţin o lună.

”Nu există, pentru că durează cel puţin o lună un astfel de audit, trebuie să ceară o serie de documente, ca să vadă cum s-au respectat procedurile şi cum s-au desfăşurat audiţiile la compartimentele respective”, a mai spus Buică.

Preşedintele AEP: SIMPV a funcţionat corect. Directorii au fost de vină

Şeful AEP a mai declarat că Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot şi de Prevenire a Votului Ilegal a funcţionat în mod corect, problema fiind doar activitatea celor doi directori.

„Acel SIMPV a funcţionat în mod legal. Colegii mei nu au respectat nişte proceduri de lucru, nu urmărit respectarea tuturor atribuţiilor legale, cei doi directori. În final, softul a fost validat şi certificat de Biroul Electoral Central, dar la acest proces electoral, faţă de luna 26 mai, prin hotărârile AEP vom creşte transparenţa acestui sistem SIMPV”, a completat Buică.

Preşedintele AEP a afirmat că lucrurile au fost clarificate şi că nu mai există alte structuri ale instituţiei care să se afle sub supraveghere.

„Eu nu am în vizor nicio altă structură AEP, eu, ca urmare a solicitării Comisiei de Anchetă, am constatat că la cele două structuri, lucrurile nu s-au desfăşurat conform atribuţiilor stabilite de Regulamentul de funcţionare şi organizare, dar nu înseamnă că am în vizor pe cineva, nicidecum”, a conchis el.

Preluarea atribuţiilor STS de către AEP, la prezidenţiale, imposibilă din motive tehnice

În legătură cu preluarea Sistemului de Telecomunicaţii Speciale (STS), preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a spus că nu ar fi posibilă, deocamdată, din cauze tehnice.

„Pe viitor, lucrurile se pot transfera către AEP, dar aşa cum arată infrastructura construită în 2015 pentru alegerile din 2016 şi pentru aceste alegeri, autoritatea nu poate prelua acest sistem informatic, pentru că este vorba de o serie de echipamente, de comunicaţii, şi aşa mai departe. Pentru acest proces electoral, avem un mai bun control şi un mai bun acces, împreună cu colegii de la STS, la toate dispozitivele, echipamentele, ca să creştem transparenţa acestui sistem informatic, să nu ne mai trezim pe viitor că aflăm că s-ar fi întâmplat ceva şi nu ştim”, a declarat Buică pentru MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte cele 9.000 de sesizări, din cadrul alegerilor europarlamentare, acesta a afirmă că AEP nu a cunoscut aceste date, pentru că ele intrau în atribuţiile Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Nu am avut la cunoştinţă, nu AEP are la cunoştinţă, ci Centrul Operativ de la MAI, doamna minsitru Carmen Dan a spus că are acces la aceste informaţii. Acest SIMPV avea aceste informaţii, cum că ar fi încercat cineva să efectueze un vot multiplu. Aceste informaţii erau în timp real la Centrul Operativ de la MAI în ziua votului”, conchide acesta.

Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o, înaintea încheierii sesiunii parlamentare, pe fostul ministru de Interne Carmen Dan. Ea a declarat atunci că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

Taguri:
aep,
audit,
simpv

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici