Preşedintele Băsescu a ajuns în Peru, unde face o vizită oficială - FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, luni, în Peru, unde face o vizită oficială, el fiind întâmpinat pe Aeroportul din Lima de ministrul peruan al Apărării, alături de Garda de Onoare.

219 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Băsescu a ajuns în Peru, unde face o vizită oficială - FOTO

Preşedintele Băsescu a ajuns în Peru, unde face o vizită oficială - FOTO (Imagine: MediafaxFoto)

Băsescu a fost întâmpinat la coborârea din avion de ministrul Apărării de la Lima, alături de aproximativ 150 de soldaţi din Garda peruană de Onoare, în timpul ceremoniei fiind trase şi mai multe salve de tun.

Şeful statului va fi primit, marţi, la Palacio de Gobierno din Lima, de omologul peruan Ollanta Moises Humala Tasso, cu care va avea convorbiri oficiale, urmate de o declaraţie comună de presă.

Băsescu se va întâlni şi cu preşedintele Congresului din Peru, Victor Isla Rojas, precum şi cu primarul din Lima, Susana Villaran del Puente.

Aceasta este prima vizită în Peru a unui şef de stat român după 1990.

Schimburile economice dintre cele două state s-au cifrat în 2011 şi 2012 (primele 11 luni) la aproximativ 5,6 milioane de dolari faţă de un nivel de aproape 30 milioane de dolari în 2008.

Preşedintele Băsescu a participat, sâmbătă şi duminică, şi la Summit-ul CELAC-UE de la Santiago de Chile. El va reveni în ţară miercuri după-amiază.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici