Preşedintele Comisiei de control SRI: Vom primi răspunsul oficial al SRI despre informările privind infecţiile, un aspect de nişă

Preşedintele Comisiei de control SRI, Georgian Pop, a declarat luni că urmează să primească răspunsul oficial al SRI despre informările privind infecţiile nosocomiale, afirmând că legislaţia ar trebui modificată astfel încât atunci când un beneficiar primeşte o informaţie să existe un feedback.

519 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Comisiei de control SRI: Vom primi răspunsul oficial al SRI despre informările privind infecţiile, un aspect de nişă

Preşedintele Comisiei de control SRI: Vom primi răspunsul oficial al SRI despre informările privind infecţiile, un aspect de nişă (Imagine Andreea Alexandru / Mediafax Foto)

''Mâine sau în zilele următoare, cel târziu, o să primim răspunsul oficial, adică documentul oficial la activitatea de control şi în mod normal o să fac declaraţii publice după ce primesc acest document, nu pot face înainte. (…) Fiind un subiect extrem de delicat şi de important, am preferat să aleg acest instrument, adică solicitarea unui document scris, să fie negru pe alb. Până primesc răspunsul oficial şi prezint concluziile în mod public pot să asigur că toate aspectele de controversă publică sunt trecute în conţinutul controlului pe care îl efectuăm şi practic răspunsul va fi pe toate aceste aspecte", a anunţat deputatul PSD Georgian Pop.

El a afirmat că a adresat SRI ''toate întrebările care primează în spaţiul public''.

"Acestea sunt aspectele de bază ale controlului. (...) Am pus toate întrebările care primează şi care există în spaţiul public şi vom primi răspunsuri aplicate pe toate aceste întrebări. Sunt toate întrebările şi toate aspectele care au fost sesizate în spaţiul public, cu precizarea - acest fenomen nedorit şi negativ al infecţiilor intraspitaliceşti este un aspect de interes de nişă pentru SRI, pentru că până la urmă este dreptul constituţional la sănătate, adică nu reprezintă decât un aspect de nişă. Dar pot spune că, aşa cum a comunicat şi SRI, şi o să dau eu mai multe detalii după ce primesc răspunsul oficial, a fost cunoscut acest fenomen şi factorii sau beneficiarii legali au fost informaţi", a mai spus Pop.

El a susţinut că trebuie modificată legislaţia astfel încât dacă un beneficiar legal, dacă primeşte o informaţie, ''să aibă şi un feedback''.

"Cu siguranţă, şi în urma consultărilor de la Cotroceni există o comisie mare, din care fac parte membrii tuturor partidelor politice, şi ne propunem ca în această perioadă, după campania electorală, în vară, în toamnă, să discutăm updatarea legilor securităţii naţionale şi practic viitorul Parlament să-şi asume legiferarea unui pachet extrem de important a tot ceea înseamnă legislaţie pe securitate naţională. Cu siguranţă, acest aspect trebuie reanalizat şi cred că trebuie să găsim o formulă de echilibru în care un beneficiar legal, dacă primeşte o nouă informaţie, să aibă şi un feedback. Dar aici trebuie să vedem exact cum punem din punct de vedere juridic această chestiune. Dar cred că în pachetul de modificare a legilor siguranţei naţionale şi acest aspect trebuie discutat şi legiferat. Eu pledez pentru o formulă echilibrată, pe model nord-atlantic, adică un beneficiar, un ministru sau un preşedinte de Consiliu Judeţean care primeşte o informaţie să aibă un feedback", a răspuns Georgian Pop, întrebat dacă miniştrii care ignoră informările SRI ar trebui să răspundă penal.

Comisia de control SRI a solicitat serviciului să precizeze de când avea datele privind posibilitatea unor infecţii intraspitaliceşti, când au informat prima dată beneficiarii, care sunt aceştia şi dacă au răspuns, a declarat, în urmă cu o săptămână, vicepreşedintele Comisiei de control, Marius Popa.

''În primul rând, Comisia de control asupra activităţii SRI a solicitat un răspuns ca urmare a unei solicitări făcute de un ONG, ActiveWatch, solicitare care conţinea trei întrebări care erau adresate comisiei şi pe care le-am retransmis SRI. Noi am solicitat nişte informaţii suplimentare legate de acest scandal al infecţiilor intraspitaliceşti, respectiv am solicitat să ne spună de când aveau datele privind posibilele neregului care să faciliteze aceste infecţii, când au informat prima dată beneficiarii, care sunt beneficiarii şi câte informaţii au transmis fiecărui beneficiar şi, de asemenea, dacă au primit un răspuns din partea acestor beneficiari'', a anunţat deputatul PNL Marius Popa.

Pop: Ponta mi-a transmis că nu are elemente suplimentare privind ofiţerii acoperiţi

Preşedintele Comisiei pentru control SRI, Georgian Pop, a declarat, luni, că Victor Ponta i-a transmis că nu are elemente suplimentare pe care să le comunice comisiei privind „ofiţerii acoperiţi din PSD”, afirmând că i-a trimis atât lui Ponta, cât şi Alinei Gorghiu o scrisoare pe această temă.

"Am verificat, i-am comunicat dlui Victor Ponta, prin documente oficiale, sigur, i-am comunicat şi dânsului în acea scrisoare că am verificat constant ca SRI să respecte legislaţia şi anume să nu aibă ofiţeri acoperiţi în nicio instituţie unde legea nu permite. Dar, dacă dânsul are elemente suplimentare, îl rog să vină şi să le pună la dispoziţia comisiei. Dânsul mi-a spus că nu are pentru comisia mea. Există mai multe servicii secrete în România, comisia pe care o conduc se ocupă strict de activitatea SRI. Dacă se întâmplă în altă parte nu este de competenţa mea", a declarat preşedintele Comisiei pentru control SRI, Georgian Pop, întrebat dacă a verificat afirmaţiile lui Victor Ponta privind existenţa unor ofiţeri acoperiţi în PSD.

Georgian Pop a mai afirmat că în urma declaraţiilor publice făcute de Victor Ponta le-a transmis atât acestuia, cât şi copreşedintelui PNL Alina Gorghiu o scrisoare oficială cerându-le să precizeze dacă au informaţii privind existenţa unor ofiţeri acoperiţi în Parlament.

"Am avut o discuţie cu domnul Victor Ponta şi mi-a spus că la comisia mea nu are ce să transmită suplimentar faţă de ceea ce a declarat public. I-am trimis o scrisoare oficială, dânsul mi-a spus. I-am trimis scrisoare oficială şi doamnei Alina Gorghiu, de la dânsa nu am primit din păcate niciun răspuns, dar probabil că în perioada următoare şi dânsa o să ne spună dacă are ceva pentru comisie”, a spus Pop.

Georgian Pop a mai spus că în perioada campaniei electorale preferă să lucreze „într-un mod foarte riguros, strict, profesionist pe documente”.

Preşedintele Comisiei pentru control SRI a făcut un apel public cerând celor care au vreo informaţie privind săvârşirea unui abuz sau a unei ilegalităţi de către SRI să sesizeze comisia.

"Şi din nou fac această solicitare sau apel public: oricine, politician, jurnalist, simplu cetăţean din România, dacă are vreo informaţie vreodată sau vreo sesizare privind săvârşirea unui abuz sau a unei ilegalităţi de către SRI, în secunda doi îl aştept la comisie pentru a declanşa controlul. Apelul acesta îl fac constant de patru ani", a susţinut deputatul PSD.

Comisia poate să trimită mai departe anumitor instituţii ale statutului răspunsul SRI şi să ceară verificarea autenticităţi acestui răspuns, a afirmat vicepreşedintele Comisiei de control asupra activităţii SRI, precizând că DNA sau procuratura ar trebui să verifice pentru că ei sunt singurii care pot să aibă acces la documentele interne ale SRI.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici