Preşedinţia confirmă că a primit solicitarea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, la ora 19.05, de la Parlament, solicitarea privind suspendarea sa din funcţie, anunţă Preşedinţia, care nu precizează dacă şeful statului va participa la şedinţa Camerelor reunite pe tema suspendării sale.

1296 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia confirmă că a primit solicitarea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu

Preşedinţia confirmă că a primit solicitarea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, la Cabinetul său, «Solicitare privind suspendarea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu», având un număr de 20 de pagini", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Parlamentul se întruneşte, joi, pentru a fi citită cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, iar vineri este programată şedinţa în care se va dezbate şi vota cererea de suspendare.

Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută, se precizează în Constituţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici