Principiile votului uninominal, adoptate de Comisia de cod electoral

Comisia de cod electoral a adoptat, miercuri, principiile fundamentale ale legii privind votul uninominal, precum şi o mare parte a articolelor de lege, rămânând în discuţie doar prevederile legate de pragul electoral şi modalitatea de atribuire a mandatelor.

12 afișări
Imaginea articolului Principiile votului uninominal, adoptate de Comisia de cod electoral

Principiile votului uninominal, adoptate de Comisia de cod electoral (Sursa: MediafaxFoto)

Membrii Comisiei de cod electoral au fost de acord, în unanimitate, că legea votului uninominal va trebui să respecte ca principii votul uninominal într-un singur tur de scrutin, depunerea unei singure candidaturi din partea partidelor într-un colegiu uninominal şi redistribuirea proporţională a mandatelor.

Comisia a acceptat, de asemenea, eliminarea listelor suplimentare, aşa cum se agrease la întâlnirea dintre reprezentanţii partidelor şi Asociaţia ProDemocraţia, urmând ca votul uninominal să se desfăşoare pe principiul "un singur vot, un singur ales".

Membrii Comisiei au adoptat o mare parte a textului de lege, aşa cum a fost el amendat de către Mihai Voicu şi Anghel Stanciu, pe marginea propunerii legislative pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea şi asupra căreia Curtea Constituţională a avut obiecţii.

Principalele aspecte care au rămas să fie stabilite ulterior s-au referit la stabilirea pragului electoral şi modalitatea de atribuire a mandatelor şi redistribuire a voturilor.

Reprezentanţii PSD, PNL şi PDL au acceptat propunerea UDMR ca norma de reprezentare, care iniţial fusese stabilită la un deputat la 79.000 de locuitori şi un senator la 170.000 de locuitori, să rămână cea stabilită şi de actuala lege privind alegerea parlamentarilor: 70.000 de locuitori pentru un mandat de deputat, respectiv 160.000 pentru un mandat de senator.

La stabilirea numărului de mandate de parlamentari, conform acestei norme de reprezentare, se va lua în calcul populaţia cu drept de vot aşa cum reiese din ultimul recensământ, publicat de Institutul Naţional de Statistică.

În propunerea acceptată a UDMR, dacă ea va fi însuşită şi de plenul Parlamentului, ar urma să rămână acelaşi număr de parlamentari, în timp ce amendamentul propus de Voicu şi Stanciu ar fi determinat diminuarea la 290 a mandatelor de deputaţi şi la 120 a celor de senatori.

Comisia a căzut de acord, de asemenea, ca delimitarea colegiilor uninominale să se facă prin Hotărâre de Guvern, în urma propunerii formulate de o comisie parlamentară specială, constituită pe baza proporţionalităţii reprezentării parlamentare.

Candidaţii independenţi vor trebui susţinuţi de minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din colegiul respectiv, dar nu mai puţin de 2.000 pentru Camera Deputaţilor şi 4.000 pentru Senat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici