Prima pagină » Politic » Proiectul Stadionului Dan Păltinișanu, deblocat de Guvern. Care sunt condițiile?

Proiectul Stadionului Dan Păltinișanu, deblocat de Guvern. Care sunt condițiile?

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, vineri, că proiectul noului Stadion Dan Păltinișanu a fost deblocat în ședința de guvern.
Proiectul Stadionului Dan Păltinișanu, deblocat de Guvern. Care sunt condițiile?
Sursă foto: Emanuel Titus iliesi / Mediafax Foto Alfred Simonis, vizită de lucru la Stadionul Dan Păltinișanu, februarie 2025
Daiana Rob
14 aug. 2026, 11:49, Politic

„Guvernul României și-a asumat în ședința de azi deblocarea construcției noului stadion din Timișoara, cu condiția ca lucrările desfășurate până la finalul anului 2027 să fie suportate din bugetul Consiliului Județean Timiș”, a anunțat Simonis, într-o postare publicată pe Facebook. 

Potrivit lui Simonis, odată aprobat acest document al Guvernului, Compania Națională de Investiții poate semna contractul de proiectare și execuție cu societatea care a câștigat licitația. 

Avem banii, deși unii politicieni locali declarau că nu dispunem de sumele necesare, știm exact ce avem de făcut și vom face! Punem la bătaie 126 de milioane de lei până la finalul anului viitor, iar diferența, până la 603 milioane, va fi suportată de CNI din 2028, a declarat președintele CJT. 

„Timișul și Timișoara merită un stadion adevărat. Și il vor avea!”, conchide Alfred Simonis. 

Noul Stadion „Dan Păltinișanu”, care urmează să fie construit în locul vechii arene, va avea 32.000 de locuri și va fi construit la Standardele UEFA. Proiectul costă aproximativ 140 de milioane de euro.

Recomandarea video