Propunerea ca Hrebenciuc să preia funcţia de vicepreşedinte al Camerei, la vot în plenul de marţi

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis să includă pe ordinea de zi a şedinţei de plen de marţi votul asupra propunerii ca deputatul PSD Viorel Hrebenciuc să preia funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ, în locul lui Valeriu Zgonea, devenit liderul grupului social-democrat.

167 afișări
Imaginea articolului Propunerea ca Hrebenciuc să preia funcţia de vicepreşedinte al Camerei, la vot în plenul de marţi

Viorel Hrebenciuc (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop a anunţat, după şedinţa Biroului Permanent, că plenul se va pronunţa în şedinţa de marţi, prin vot cu buletine, asupra propunerii ca Viorel Hrebnciuc să devină vicepreşedinte al Camerei.

"Valeriu Zgonea e noul lider de grup al PSD şi în locul său Viorel Hrebenciuc e propus pentru vicepreşedinţia Camerei. Vom avea votul azi în plen - aşa e procedura regulamentară - iar votul va fi cu buletine", a spus Georgian Pop.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat, luni, că liderul PSD Victor Ponta l-a propus pe deputatul Viorel Hrebenciuc pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, loc vacantat după ce Valeriu Zgonea a fost ales liderul grupului PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici