PSD acuză Guvernul că a trimis doar două cutii de echipamente de protecţie unui spital din Iaşi

PSD acuză Guvernul că a trimis doar două cutii de echipamente de protecţie pentru medicii de la Spitalul de Neurochirurgie in Iaşi. Social democraţii spun că mai multe echipamente au fost cumpărate de autorităţile locale.

173 afișări
Imaginea articolului PSD acuză Guvernul că a trimis doar două cutii de echipamente de protecţie unui spital din Iaşi

PSD acuză Guvernul că a trimis doar două cutii de echipamente de protecţie unui spital din Iaşi

PSD a postat pe pagina de Facebook a partidului un mesaj în care acuză Guvernul de faptul că nu a ajutat autoritătile din Iaşi şi a trimis doar două cutii de echipamente de protecţie.

„Două cutii! Atât a putut Guvernul! Acesta este <ajutorul> pe care l-a trimis Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi. Doar două cutii cu echipament pentru un spital care va trebui să trateze pacienţi critici cu COVID-19 din toată regiunea Moldovei”, au scris reprezentanţii PSD pe reţeaua de socializare.

Aceştia susţin că mai multe echipamente a cumpărat administraţia locală, care nu s-a bazat pe acest „sprijin” al Guvernului.

„Pentru toţi baronii PNL, care aţi transformat judeţe întregi în focare de infecţie din cauza incompetenţei şi lăcomiei voastre, luaţi un pix şi notaţi ce a făcut la Iaşi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care are în subordine şase spitale: a văzut ce se întâmplă în lume şi a luat măsuri încă de la începutul anului, atunci când PNL se ţinea de anticipate şi se juca de-a guvernele; a alocat 650 de milioane de lei pentru dotarea şi funcţionarea spitalelor, iar recent a suplimentat această sumă cu 100 de milioane; a cumpărat 43 de ventilatoare atunci când se găseau, nu acum când nimeni nu mai vinde României nimic; a cumpărat zeci de mii de măşti/combinezoane/viziere, tone de dezinfectant şi alte echipamente de protecţie atunci când preţurile erau decente şi nu acum, când fie nu se găsesc, fie costă enorm; şi, poate cel mai important, a reuşit să unească trei judeţe Iaşi-Neamţ-Bacău pentru a cumpăra un spital mobil cu 17,5 milioane de euro. Un spital complet echipat, cu 250 de paturi, zonă de testare, săli de operaţii, 70 de paturi de terapie intensivă, sală de naşteri, farmacie, etc. Spital care în 3 săptămâni va fi complet funcţional şi va funcţiona ca un spital tampon pentru toată zona Moldovei”, se arată în comunicatul PSD.

Social-democraţii susţin că rezultatele acestor măsuri se văd, la Iaşi „au fost confirmate doar 88 de cazuri cu noul coronavirus până acum, dintre care 40 de pacienţi au fost vindecaţi”.

Reprezentanţii PSD menţionează şi ce a făcut, în opinia lor, Guvernul pentru Iaşi: „Ce a făcut Guvenul PNL pentru Iaşi? A livrat acum două zile două cutii cu echipament pentru un singur spital care va trebui să trateze pacienţii critici cu COVID-19 din toată zona Moldovei; A alocat zero fonduri pentru combaterea şi gestionarea epidemiei de COVID-19”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
psd,
guvern,
echipamente

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici