PSD Cluj nu recunoaşte decizia de dizolvare a conducerii filialei

Organizaţia judeţeană Cluj a PSD nu recunoaşte decizia de dizolvare a conducerii filialei şi va aştepta de la Consiliul Naţional al partidului validarea sau invalidarea acestei hotărâri, a declarat, luni, vicepreşedintele PSD Ioan Rus, la finalul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al PSD Cluj.

24 afișări
Imaginea articolului PSD Cluj nu recunoaşte decizia de dizolvare a conducerii filialei

Vicepreşedintele PSD Cluj, Ioan Rus (Imagine: Mediafax Foto)

Rus a declarat că decizia de la Mamaia este "nestatutară, inutilă şi contraproductivă".

"În condiţiile în care conducerile mai multor organizaţii municipale ale PSD din judeţul Cluj au demisionat, a dizolva conducerea PSD Cluj înseamnă a desfiinţa organizaţia. Ce vor face atunci primarii, consilierii, activiştii noştri din judeţ? Acest lucru este imposibil de acceptat", a spus Rus.

Potrivit acestuia, PSD Cluj nu recunoaşte decizia Comitetului Executiv de la Mamaia şi va da posibilitatea Consiliului Naţional al PSD să o valideze sau nu, în lipsa reprezentanţilor filialei.

"Noi nu vom participa la şedinţa Consiliului Naţional pentru a nu influenţa decizia care va fi luată. Să decidă ei în linşte dacă este corect sau nu ceea ce a hotărât Comitetul executiv, la sugestia unor colegi", a mai spus Rus.

El a mai afirmat că, până la hotărârea Consiliului Naţional, PSD Cluj îşi continuă activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PSD Cluj apreciază ca "nedreaptă” decizia de dizolvare a conducerii filialei, în condiţiile în care obiectivele de performanţă autoasumate au fost atinse în cea mai mare parte.

Social-democraţii clujeni arată că filiala ar fi obţinut la alegerile locale 21,06 la sută, fiind vorba despre şapte consilieri judeţeni, douăzeci de consilieri municipali şi 193 de consilieri comunali.

Organizaţia judeţeană a PSD Cluj aşteaptă o decizie din partea Consiliului National, "singurul for statutar care poate valida sau invalida hotărârea luată”.

"BPJ Cluj a decis, în unanimitate, nereprezentarea organizaţiei judeţene la şedinţa Consiliului Naţional din 11 iulie 2008”, arată liderii PSD Cluj.

În cadrul şedinţei BPJ, s-a subliniat faptul că, începând din anul 1996 evoluţia generală a organizaţiei PSD Cluj a fost una pozitivă, atât ca număr de mandate obţinute la alegerile locale şi generale, cât şi în privinţa numărului membrilor activi.

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, vineri, decizia Comitetului Executiv de dizolvare a conducerilor filialelor judeţene care au obţinut un scor de sub 20% la alegerile locale.

Consiliul Naţional al PSD va avea loc în 11 iulie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici