PSD şi PC depun, miercuri, la Cameră, o moţiune simplă pe Agricultură

Deputatul PSD Victor Surdu şi preşedintele PC, Dan Constantin, au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că deputaţii celor două formaţiuni vor depune, miercuri după-amiază, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe Agricultură.

25 afișări
Imaginea articolului PSD şi PC depun, miercuri, la Cameră, o moţiune simplă pe Agricultură

PSD şi PC depun, miercuri, la Cameră, o moţiune simplă pe Agricultură (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Moţiunea, semnată până la ora conferinţei de presă de 81 de deputaţi PSD şi PC, se numeşte "Agricultorii români sufocaţi de importuri şi falimentaţi de politica agricolă a Guvernului Boc".

Semnatarii solicită expres demisia ministrului Agriculturii.

În textul moţiunii se arată că în ultimul an agricol Guvernul nu a acordat agricultorilor niciun sprijin real.

Consecinţele identificate de PSD şi PC ar fi pierderea a peste 2,4 milioane tone la producţia de grâu, în principal din cauza nefinanţării şi a neacordării despăgubirilor în caz de calamitate naturală.

În moţiune se afirmă că în acest an s-au înregistrat pierderi şi la producţia de rapiţă, de floarea-soarelui şi porumb, precum şi în sectorul legumicol.

Deputatul Victor Surdu a acuzat ineficienţa Ministerului Agriculturii în atragerea de fonduri europene, afirmând că doar 16% din fonduri au fost absorbite.

Preşedintele PC a acuzat Ministerul Agriculturii că a emis un ordin de reorganizare a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

"Reducerea numărului de personal în APIA pune în pericol funcţionarea acestei instituţii şi politicile agricole", a spus Constantin.

Surdu a estimat la peste 1,5 miliarde euro pierderile în 2010 în agricultură şi a prognozat că producţia slabă la grâu va duce, în primele două luni din 2011, la un import de aproape 1,2 milioane tone de grâu, consecinţa imediată fiind majorarea preţului pâinii.

Întrebaţi dacă PSD şi PC îşi vor menţine moţiunea simplă în cazul în care, până la dezbaterea ei, actulul ministru al Agriculturii, Mihail Dumitru, va fi remaniat, cei doi nu au răspuns.

"Poate această moţiune îi ajută pe domnul Băsescu şi domnul Boc să ia o decizie corectă privind remaniarea, bazată pe analiză, nu pe satisfacerea unor interese ale unei clientele politice", a spus Constantin.

Semnatarii moţiunii propun, pe lângă demisia ministrului, mai multe măsuri, printre care acordarea unui buget de cel puţin un miliard de lei Ministerului Agriculturii, la rectificare, pentru a plăti datoriile restante către fermieri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici