PSD-UNPR-PC: USL este marcă în proprietatea PSD, iar PSD, UNPR şi PC au dreptul legal de folosire

Denumirea, sigla şi semnul electoral USL constituie o marcă individuală în proprietatea PSD, înregistrată la OSIM, iar ACD şi ACS, alianţe care au constituit USL, nu au cerut desfiinţarea Uniunii, se arată într-un comunicat al Alianţei PSD-UNPR-PC remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

684 afișări
Imaginea articolului PSD-UNPR-PC: USL este marcă în proprietatea PSD, iar PSD, UNPR şi PC au dreptul legal de folosire

PSD-UNPR-PC: USL este marcă în proprietatea PSD, iar PSD, UNPR şi PC au dreptul legal de folosire (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Alianţa PSD-UNPR-PC face precizări privind utilizarea denumirii USL în campania electorală pentru PE a Alianţei PSD-UNPR-PC: "În prezent, Uniunea Social Liberală este o formaţiune politică înregistrată în Registrul Alianţelor Politice de la Tribunalul Municipiului Bucureşti, cu numărul 6/02.12.2011. USL a fost constituită prin acordul dintre două alianţe politice, respectiv Alianţa de Centru Dreapta (ACD)(compusă din PNL şi PC) şi Alianţa de Centru Stânga (ACS) (formată din PSD şi UNPR). Ambele alianţe sunt înregistrate, la rândul lor, în Registrul Alianţelor Politice de la Tribunalul Bucureşti. ACS este înregistrată cu numărul 7/10.10.2012, iar ACD cu numărul 5/04.02.2012. Prin urmare, în calitate de părţi ale acordului politic care a stat la baza constituirii USL, doar aceste două alianţe politice au calitatea juridică de a se pronunţa în sensul menţinerii sau desfiinţării USL. Aceasta înseamnă că USL ar putea fi desfiinţată doar prin denunţarea acordului politic de către ACD sau ACS sau prin radierea din Registrul Alianţelor Politice a uneia dintre cele două părţi".

Alianţa PSD-UNPR-PC precizează că în prezent, atât ACD, cât şi ACS sunt înregistrate în Registrul Alianţelor Politice şi niciuna dintre ele nu a formulat o denunţare a USL. "Aşadar, USL este o entitate juridică validă, care întruneşte toate condiţiile legale privind înfiinţarea şi funcţionarea alianţelor politice din România. Denumirea, sigla şi semnul electoral USL constituie o marcă individuală aflată în proprietatea Partidului Social Democrat şi înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu Certificatul de înregistrare a mărcii nr. 116760/2011. În prezent, marca «Uniunea Social Liberală PSD PNL-PC» este cesionată către Uniunea Social Liberală (USL), o entitate juridică validă, constituită conform legilor în vigoare. PSD, UNPR şi PC, ca reprezentanţi legitimi ai ACS, respectiv ACD, au dreptul legal de a utiliza marca USL", se arată în comunicat.

Semnatarii precizează că simbolul USL este folosit în campania electorală cu respectarea prevederilor Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice cu modificările şi completările ulterioare.

"Simbolul USL nu este folosit ca semn electoral, iar Alianţa PSD, UNPR şi PC nu a adresat o cerere în acest sens către Biroul Electoral Central pentru alegerea membrilor din România pentru Parlamentul European din anul 2014. Ca atare, utilizarea mărcii USL în campania electorală nu intră sub incidenţa art. 43 din Legea 33/2007, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare", se mai arată în comunicat.

Organizaţiile judeţene ale PNL vor contesta la Birourile electorale judeţene folosirea acronimului "USL" în materialele de campanie de către PSD, urmând ca PNL să solicite în instanţă, la Tribunalul Bucureşti, denunţarea USL, a anunţat, luni, deputatul liberal Alina Gorghiu. "Azi a fost finalizată şi va fi înaintată către filialele judeţene ale PNL o sesizare prin care vom contesta utilizarea de către PSD a semnului electoral şi a denumirii prescurtate, a acronimului USL pe materialele de campanie. Asta pentru că orice om serios şi responsabil ştie că USL nu mai trăieşte", a precizat Alina Gorghiu, referitor la afişe ale alianţei electorale PSD-UNPR-PC pe care scrie "USL trăieşte".

Gorghiu a arătat că PNL solicită public atât premierului, cât şi întregului "colectiv PSD" să pună capăt "minciunii" răspândite pe materialele electorale în tot spaţiul public din România conform căreia USL ar trăi şi care reprezintă "o poveste de prost gust".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici