RA-APPS nu a vândut prin licitaţie vila din Snagov propusă iniţial lui Băsescu şi începe negocieri

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) nu a primit nicio ofertă pentru vila 11 din Snagov propusă iniţial fostului preşedinte Traian Băsescu drept reşedinţă, nici la a treia încercare de vânzare după ce a redus succesiv preţul de pornire, astfel că va iniţia procedura de negociere.

658 afișări
Imaginea articolului RA-APPS nu a vândut prin licitaţie vila din Snagov propusă iniţial lui Băsescu şi începe negocieri

RA-APPS nu a vândut prin licitaţie vila din Snagov propusă iniţial lui Băsescu şi începe negocieri (Imagine: Catalina Filip/Medifax Foto)

Conform legii, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30%, dar nu mai mică decât valoarea de inventar a imobilului.

Reprezentanţii RA-APPS au precizat pentru MEDIAFAX că nu au primit nicio ofertă nici pentru a treia licitaţie astfel că, săptămâna viitoare, va fi anunţată posibilitatea de vânzare a vilei prin negociere, o licitaţie mai fiind posibilă doar dacă sunt primite mai multe oferte la negocieri.

Începând cu luna februarie, RA-APPS a încercat de trei ori să vândă vila, reducând preţul cu câte 10%, de la 3.018.900 euro plus TVA la 2.720.900 euro plus TVA, respectiv la 2.422.900 euro plus TVA, dar licitaţiile pregătite nu au mai fost organizate, din lipsă de oferte.

Vila 11 din Snagov i-a fost propusă iniţial fostului preşedinte Traian Băsescu de către Guvern ca reşedinţă, alături de alte şase imobile, Băsescu spunând că a agreat această variantă, dar nu a mai primit răspuns din partea Guvernului.

Şase zile mai târziu după ce Băsescu afirma că a acceptat să se mute în această vilă, imobilul a fost scos la vânzare de către RA-APPS, prin licitaţie deschisă cu strigare.

Vila, cu etaj şi mansardă, are o suprafaţă utilă de 1.702 metri pătraţi şi o arie desfăşurată de 2.085 metri pătraţi, având anexată o clădire administrativă de 183 metri pătraţi, o clădire de birouri de 58,41 metri pătraţi şi dispunând de un teren de 27.412 metri pătraţi.

În luna februarie, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă.

Imobilul necesită însă unele reparaţii şi lucrări de renovare, care încă sunt în executare.

Conform legii, Traian Băsescu trebuia să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie.

La acel termen, surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că fostul preşedinte Traian Băsescu se va muta din vila Lac 3 după ce lucrările de reparaţie şi renovare a vilei care i-a fost atribuită recent de Guvern ca reşedinţă vor fi finalizate.

În decembrie, Guvernul a decis ca preşedintelui Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reşedinţă oficială, acesta urmând însă să folosească imobilul respectiv doar temporar, iar ulterior să se mute în Vila Lac 3, după ce aceasta va fi eliberată de Băsescu.

La sfârşitul lunii martie, Băsescu s-a mutat provizoriu la Scroviştea, la cererea sa, într-un spaţiu al RA-APPS de 120 de metri pătraţi, precizând că, atunci când se vor termina reparaţiile la vila din strada Gogol 2, va reveni în Bucureşti.

Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţi, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici