Rareş Bogdan, despre Abrudean: Nu există niciun motiv să nu fie numit secretar general al guvernului

Nu există niciun motiv ca Mircea Abrudean să nu fie numit secretar general al guvernului, spune prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan.

339 afișări
Imaginea articolului Rareş Bogdan, despre Abrudean: Nu există niciun motiv să nu fie numit secretar general al guvernului

Sursa foto: Facebook/Mircea Abrudean

„A fost validat, votat. Considerăm că atât timp cât a fost un excepţional cancelar al prim-ministrului Nicolae Ciucă, atât timp cât a fost un foarte bun prefect în plină pandemie în Cluj şi secretar general adjunct al guvernului în mandatele lui Orban şi Cîţu nu există niciun motiv (să nu fie numit secretar general al guvernului - n.r.), mai ales că între timp are cel mai înalt nivel de clasificare din partea NATO, deci este unul dintre puţinii deţinători de clasificare a informaţii NATO din România. De asemenea, este cel care conduce Comisia de Evaluare a Investiţiilor Străine şi cel care a semnat validarea pentru investitori strategici”, spune Rareş Bogdan.

Întrebat despre faptul că premierul Marcel Ciolacu nu ar accepta această numire, dar şi că acesta nu ar avea un aviz privind accesul la documente clasificate, liderul PNL afirmă: „Am mare încredere că serviciile secrete româneşti sunt foarte bine informate, aşa cum am încredere şi în partenerii noştri din afară”.

„Aţi văzut că regele Charles, la prima sa vizită externă, a dorit să stea de vorbă cu unul din şefii seviciilor secrete din România, tocmai pentru a arăta aprecierea de care se bucură serviciile de externe (..) Nu am nicio îndoială că domnul Marcel Ciolacu va cântări foarte serios şi nu cred că domnia sa doreşte să tensioneze relaţia care a început în această guvernare, din punctul meu de vedere, constructiv. Vă asigur că nu vom ceda la acest lucru şi nu există o motivaţie reală. Acum, legat de compatibilităţi, eu aş putea vorbi de compatibilităţi, dar atât timp cât prim-ministrul Nicolae Ciucă nu a refuzat numirea unui condamnat penal la acea oră, cu informări mult mai dure, nu cred că este o problemă. Nu fac niciun fel de referire, nu dau nume”, adaugă Bogdan.

Rareş Bogdan a precizat că nu doreşte ca lucrurile să se tensioneze în coaliţie, pentru că există mai multe chestiuni care trebuie rezolvate, printre care legea pensiilor speciale din PNRR.

Deputatul liberal Pavel Popescu a afirmat duminică seara că refuzul PSD de a-l numi pe Mircea Abrudean în poziţia de Secretar General al Guvernului, reprezintă o încălcare gravă a protocolului dintre cele două partide.

„Refuzul PSD de a-l numi pe colegul nostru, Mircea Abrudean, în poziţia de Secretar General al Guvernului, reprezintă o încălcare gravă a protocolului dintre partidele noastre. În condiţiile în care un ministru falimentar ca dl Câciu a putut fi <reciclat> în portofoliul Fondurilor Europene după ce a îngropat Finanţele României, Mircea Abrudean, un profesionist, trebuie numit urgent în funcţia de Secretar General al acestui guvern. Domnule PM Marcel Ciolacu, aşteptăm semnătura dumneavoastră mâine dimineaţă, la prima oră. Gentlemanii îşi ţin mereu cuvântul, chiar şi în politică”, a scris pe Facebooko Popescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici