Reacţie dură a lui Fritz după ce Simion şi simpatizaţii au intrat în Primărie: „ Asaltul bandelor lui George Simion asupra instituţiilor democratice ale statului, prin tupeu şi intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare"

Dominic Fritz a postat reacţia sa pe Facebook ca urmare a incidentelor violente comise de membrii AUR. Dominic Fritz a postat reacţia sa pe Facebook ca urmare a incidentelor violente comise de membrii AUR.

10837 afișări
Imaginea articolului Reacţie dură a lui Fritz după ce Simion şi simpatizaţii au intrat în Primărie: „ Asaltul bandelor lui George Simion asupra instituţiilor democratice ale statului, prin tupeu şi intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare"

Sursa Foto- George Simion/Dominic Fritz - Facebook

UPDATE 2: Primarul Timişoarei a avut o transmisiune video pe pagina sa de Facebook în care a dezvăluit mai multe detalii despre asaltul asupra instituţiei din perspectiva sa. I-a criticat pe simpatizanţii AUR pentru că aceştia pretind că protestează pentru libertate, dar de fapt îngrădesc libertăţile altora prin agresarea fizică a aleşilor poporului. De asemenea,susţine că simpatizanţii AUR nu vor să-l intimideze pe el, ci pe cetăţeni prin normalizarea discursului politic violent. Primarul le-a transmis timişorenilor să nu cedeze în faţa asaltului anti-democratic şi să apere valorile Timişoarei - respect, civilizaţie, toleranţă, inclusiv pentru apărarea demnităţii altor oameni agresaţi. 

  "E important pentru mine să vă povestesc din perspectiva mea pentru că ce s-a întâmplat azi în primăria Timişoarei e de fapt relevant pentru România, pentru toată lumea. Pot să spun că printre primele mele decizii a fost să renunţ la poliţia locală care l-a protejat pe fostul primar. Din prima zi când am venit eu am zis că nu am nevoie de acest lucru. Nu mi-e teamă de cetăţenii Timişoarei. Mă plimb cu fiica mea care mâine face 100 de zile, prin oraş, şi mă bucur de oraş şi de oamenii acestui oraş. Dar azi s-a întâmplat o chestie la care toţi trebuie să ne punem întrebări. Am citit din presă că noi nu eram în primărie, nu e adevărat, noi eram aici, dar am avut întâlniri non-stop la cabinet pe etajul 1. Am auzit de afară protestele despre care ştiam că se vor întâmpla. S-a întâmplat la 20 de metri de cabinetul meu. Deci, a  intrat un grup cu George Simion, a intrat un grup cu scandări. Poliţia locală a închis trei uşi din patru. A patra uşă nu a fost încuiată. Au intrat prin spate, bineînţeles că mulţi dintre ei nu au purtat mască, bineînţeles că nu s-a verificat certificatul verde. Poţi să intri în orice instituţie doar cu certificat verde. Şi aici e clar că colegii de la poliţia locală au făcut mari greşeli, şi jandarmeria a asistat pasiv. 

A venit colegul meu, city-manager-ul, Matei Creiveanu, care a încercat să închidă uşa de la etaj, bineînţeles că nu l-au lăsat. George Simion a ţipat la el, avea un microfon, l-a întrebat cine este şi au zis că vor să meargă la primar. A venit şi un alt coleg de-al meu de cabinet. Cei doi colegi ai mei erau în faţa unei hoarde de oameni care au ţipat, au strigat şi care au vrut să meargă spre mine. Eu la momentul ăsta eram într-un moment de discuţie foarte aprinsă. Colegii meu au fost foarte fermi,după aia a plecat această hoardă din primărie, şi colegii mei au văzut că poliţiştii n-au făcut nimic în această situaţie. N-a fost bătut nimeni, dar totuşi, este o întâmplare serioasă. Vreau să menţionez două lucruri, despre miza acestor mişcări anti-democratice.

Miza unu e intimidare. Nu e intimidarea mea, că eu nu mă las intimidat, şi nici nu cred că sunt  o ţintă, eu sunt doar un simbol pentru ei. De fapt este vorba despre intimidarea mea. Cei care susţineţi reformele în ţara asta, să ne îndreptăm spre Europa, să ne amintim de tradiţiile europene şi civilizaţia română, pe voi vor să vă intimideze, să vă marginalizeze. Miza lor e să pară o majoritate violentă, urâtă, şi voi să fiţi intimidaţi, să vă facă să vă retrageţi în bulele voastre, să vă izolaţi, asta e miza atacurilor asupra instituţiilor şi oamenilor ca mine care să facă reforme în ţara asta.

Şi miza a doua este să coboare nivelul altercaţiei politice.  Din păcate se poate ajunge mai jos după stilul politic de retorică politică, nu doar  gargara politică,  limbaj de stradă, cu politicieni în parlament care vorbesc urât, care aruncă cu epitele şi atacuri personale, cu articole în presă cu acuze absurde, şi vă întrebaţi dacă se poate coborî mai jos. Din păcate se poate. Şi tocmai asta e miza, să normalizăm violenţa, să normalizeze un discurs politic violent care trece de limita limbajului şi se manifestă în acţiuni, unde nu mai trebuie să zici că <<primarul Fritz să plece din primărie>>, ceea ce e o opinie democratică,ci să ajungi să te duci în primărie <<să-l arunci pe primarul Fritz din biroul lui>>. E pericolul acestor aşa zise proteste să credem noi că aşa este în regulă să te manifeşti. Nu este în regulă să strigi pe stradă să strigi LIBERTATE şi după aia  să intri într-o instituţie, să ameninţi funcţionari publici şi oameni aleşi de popor. Nu poţi să strigi că tu eşti cu poporul şi apoi să agresezi fizic oamenii aleşi de popor. Vor să vă facă să vă simţiţi că sunteţi iar o minoritate în ţară şi să normalizeze discursul violent. Văd că au început să intre şi trollii care strigă, dar miza este  SĂ NU CEDĂM. EU NU VOI CEDA.Eu mă voi lupta împotriva corupţiilor şi împotriva huliganilor de la AUR şi alte partide de extremă dreaptă, şi pentru valorile Timişoarei care eu cred că sunt valorile României şi ale Europei. Vă rog ca nici voi să nu cedaţi. Să vă luptaţi în reţelele sociale, să păstraţi un ton civilizat, dar să fiţi clari, să nu acceptaţi ca alţi oameni să fie atacaţi, demnitatea unor oameni să fie atacată în spaţiul public, să luaţi atitudine atunci când demnitatea unor oameni este atacată. 

Ce s-a strigat afară? S-a strigat despre Arafat şi Fritz. Dar nu despre asta e Timişoara.Timişoara este un oraş multicultural, un  oraş tolerant. Pentru mine va rămâne în această zi o imagine, şi nu a celor care s-au purtat în cel mai urât mod posibil şi care şi-au pierdut legitimitatea de-a clama libertate pentru că au îngrădit libertatea celorlalţi. Pentru mine  o altă imagine va rămâne din această zi, când cei doi colegi ai mei nu au lăsat hoarda lui George Simion să treacă mai departe. Asta presupune curaj, hotărâre şi respect, şi astea sunt valorile pe care trebuie să le apărăm. şi trebuie să o facem pentru că nu se întâmplă de la sine.Să nu credem că democraţia şi tot ce avem aici nu mai poate fi pierdut. Poate fi pierdut , şi depinde de noi toţi să spunem NU, să nu cedăm şi să stăm cu curaj în uşa împotriva acestui asalt împotriva democraţiei, civilizaţiei şi respectului. "

UPDATE1: George Simion a respins acuzaţiile primarului Dominic Fritz.

„Ce a spus Dominic Fritz este o minciună sfruntată. Oamenii aceia nu erau aduşi cu autocarul, nu avem nicio legătură cu Noua Dreaptă care avea un protest la o jumătate de oră după  încearcă să facă ce făcea domnul Iliescu...bande de legionari şi aşa mai departe. Că ştiţi discursul lui Ion Iliescu şi îl auzim acuma şi la Fritz şi la Iohannis. Nu s-a comis niciun act de violenţă, noi am intrat în Primăria Timişoarei fără să vină vreun poliţist local sau altă autoritate să ne întrebe ceva, nici de certificat, nici ce vrem. La etajul 1 a venit un om care s-a recomandat, aflăm din postarea domnului Fritz că ar fi managerul oraşului  şi am cerut o audienţă la Ioan Bânciu a cărei soţie a fost ucisă de dictatura lui  Ceauşescu. De o lună jumate nu este primit în audienţă de domnul Fritz, nici el şi nici alţi timişoreni. Am cerut o audienţă... nu s-a comis nicio violenţă”, a declarat George Simion.

 

Dominic Fritz a postat reacţia sa pe Facebook ca urmare a incidentelor violente comise de membrii AUR.

„O bandă de membri şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, aduşi la Timişoara cu autocarul, împreună cu organizaţia Noua Dreaptă din Mehedinţi, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forţă fizică. Scopul acestor bande a fost să creeze haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie. Este inadmisibil că Jandarmeria şi Poliţia Locală au asistat impotente la acest act violent.

Asaltul bandelor lui George Simion asupra instituţiilor democratice ale statului, prin tupeu şi intimidare, nu are legătură cu libertatea de exprimare şi ne oferă o pre-vizionare a ceea ce se poate întâmpla cu România, dacă rămânem impasibili la acest fenomen.Accept dreptul oricui de a protesta atât timp cât acest lucru se desfăşoară paşnic, fără a pătrunde, prin violenţă, în Primăria Timişoara, în oricare altă primărie din ţară, în instituţiile statului.

Primarul Timişoarei declară că nu se lasă intimidat şi face apel la autorităţi să ia măsuri:

Cer instituţiilor abilitate să îi identifice pe cei care au încălcat legea şi să îi sancţioneze pentru a preveni repetarea acestui act, în altă parte. Am declanşat o anchetă la Poliţia Locală, pentru a afla de ce forţele de ordine au permis acţiunea de azi, şi mă aştept ca şi la Jandarmerie să-şi verifice procedurile. De asemenea, partidele aflate la guvernare, PSD şi PNL, au datoria să condamne politic ceea ce s-a întâmplat în Timişoara.

Un lucru să fie clar: pe mine nu mă intimidează aceste violenţe anti-democratice. Doar îmi întăresc convingerea că trebuie să luptăm, mai mult decât oricând, pentru valorile noastre. Timişoara este şi va rămâne un oraş al respectului şi bunului simţ, multicultural şi deschis, unde xenofobia şi violenţa anarhică nu au ce căuta.”

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici