Potrivit lui Remus Pricopie, perioada de grație pentru actuala guvernare, instalată după alegerile parlamentare și prezidențiale din 2025, s-a încheiat, iar acum țara se confruntă cu o serie de dosare complexe pentru care nu există încă soluții credibile. Printre acestea, rectorul SNSPA enumeră definirea poziției României în noul context geopolitic euro-atlantic, relația cu Statele Unite „într-un moment de reașezare globală a priorităților americane”, întârzieri în relația cu Bruxelles-ul care pot avea consecințe financiare, precum și problemele economice interne – inflația, tensiunile sociale și dificultățile bugetare.
„La toate acestea se adaugă tensiunile din interiorul coaliției de guvernare, accentuate de incapacitatea statului de a contracara eficient asaltul tot mai vizibil al politicienilor pro-ruși”, a scris Pricopie, avertizând că decizia Statelor Unite de a redimensiona prezența militară din România marchează „începutul unei etape noi”, în care țara trebuie să-și definească limpede locul și rolul în arhitectura de securitate regională.
Rectorul SNSPA atrage atenția că „unii au crezut, în mod greșit, că pericolul rusesc a trecut”, subliniind că Rusia continuă să acționeze prin mijloacele războiului hibrid — dezinformare, manipulare și infiltrare — și că lipsa unei gândiri strategice face România mai vulnerabilă.
„Am sentimentul că oamenii politici români – în marea lor majoritate – nu mai gândesc strategic. Se reacționează la zi, nu se planifică pe termen lung; se improvizează, nu se anticipează. Și, astfel, ajungem – încet, dar sigur – să fim pe nicăieri”, a avertizat Pricopie.
El mai critică „deficitul de prudență și de reflecție” care domină actuala etapă politică și lipsa consultării experților în momente de criză. În opinia sa, „în politică, ca și pe mare, în vreme de furtună, experiența este mai valoroasă decât optimismul naiv”.
Referindu-se la competiția pentru Primăria Capitalei, Pricopie consideră că debutul campaniei electorale, într-un moment de instabilitate, riscă să amplifice tensiunile interne: „Este un teren fertil pentru conflicte, vanități și experimente politice riscante, fără minime măsuri de precauție – precum discuții, negocieri și, eventual, un compromis în interesul românilor, nu doar al bucureștenilor.”
Rectorul SNSPA își încheie analiza cu un avertisment clar: „Cred că este cazul să ne punem centurile de siguranță. Nu vor fi zile ușoare.”