Reuniune restrânsă în USL: Liderii Uniunii au discutat despre candidaturile la europene şi modificările la protocol – surse

Liderii USL au discutat duminică seara, în cadrul unei întrevederi în format restrâns, despre candidatura la alegerile europarlamentare pe liste comune, precum şi despre gradul în care protocolul USL va suferi modificări, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL.

298 afișări
Imaginea articolului Reuniune restrânsă în USL: Liderii Uniunii au discutat despre candidaturile la europene şi modificările la protocol – surse

Reuniune restrânsă în USL: Liderii Uniunii au discutat despre candidaturile la europene şi modificările la protocol – surse (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

În cadrul discuţiilor la care au luat parte premierul Victor Ponta, alături de vicepremierul Liviu Dragnea, dar şi Crin Antonescu însoţit de Radu Stroe şi Eduard Hellvig, a fost ridicat subiectul candidaturii pe liste comune la europarlamentare de către liderii PSD. În schimb, liberalii au cerut răgaz de o săptămână pentru a oferi un răspuns clar şi oficial al PNL, dacă susţine această variantă.

Totodată, liderii USL au abordat subiectul modificărilor propuse de PNL la protocolul USL. Crin Antonescu a cerut ca discuţiile să vizeze clar doar completarea acordului politic, dar nu şi renegocierea ponderilor guvernamentale, au precizat sursele citate. De altfel, pe marginea modificărilor aduse protocolului USL se va discuta şi luni dimineaţă, într-o reuniune oficială a celor două partide.

De asemenea, liderii USL au mai discutat pe marginea calendarului privind modificarea Constituţiei, a paşilor pentru corectarea Legii descentralizării, declarată neconstituţională de Curtea Constituţională, precum şi asupra viitoarelor modificări aduse Codului penal şi legilor integrităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici