Roberta Anastase confirmă că şi-a depus candidatura pentru un post de prim-vicepreşedinte al PDL

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a confirmat, joi, la Satu Mare, că şi-a depus candidatura pentru unul dintre cele patru posturi de prim-vicepreşedinte al PDL.

449 afișări
Imaginea articolului Roberta Anastase confirmă că şi-a depus candidatura pentru un post de prim-vicepreşedinte al PDL

Roberta Anastase confirmă că şi-a depus candidatura pentru un post de prim-vicepreşedinte al PDL (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Întrebată dacă va candida pentru un post de prim-vicepreşedinte al PDL, Roberta Anastase a declarat că şi-a depus, miercuri, candidatura şi că a anunţat acest lucru.

Roberta Anastase s-a aflat, joi, la Satu Mare, unde l-a însoţit pe premierul Emil Boc la întâlnirea cu membrii PDL Satu Mare.

Surse din partid declaraseră pentru MEDIAFAX, cu câteva ore înainte de încheierea termenului de depunere a cadidaturilor, că Roberta Anastase, Sorin Frunzăverde, Gheorghe Flutur, Constantin Ostaficiuc şi Teodor Baconschi şi-au depus candidaturile pentru cele patru posturi de prim-vicepreşedinte PDL, în timp ce pentru funcţia de secretar general al partidului candidează Ioan Oltean, Cezar Preda şi Sulfina Barbu.

Potrivit surselor citate, pentru funcţiile de vicepreşedinte s-au depus până acum 35 de candidaturi, printre care Elena Udrea, Anca Boagiu, Raluca Turcan, Sever Voinescu, Mircea Hava, George Scripcaru, Gheorghe Ştefan, Dorin Florea, William Brânză, Gabriel Berca. De asemenea, Monica Macovei şi-a anunţat candidatura pentru una din funcţiile de vicepreşedinte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici