România trece borna de 1000 de kilometri de autostradă şi drum expres

Circulaţia pe secţiunea de autostradă Nuşfalău-Suplacu de Barcău se deschide joi. „Se mai închide o bornă şi vom avea peste 1.000 de kilometri daţi în folosinţă, de autostradă, drum expres”, afirma premierul Marcel Ciolacu.

938 afișări
Imaginea articolului România trece borna de 1000 de kilometri de autostradă şi drum expres

„Trebuie să ne ridicăm şi noi la nivelul aşteptărilor. Se mai închide o bornă şi vom avea peste 1.000 de kilometri daţi în folosinţă, de autostradă, drum expres. Şi anul viitor, din câte am înţeles eu, domnul Grindeanu îşi propune să mai finalizăm aproape 250 de kilometri. Ceea ce înseamnă 25% din cât s-a realizat în cei 32 de ani de până acum”, a spus miercuri Marcel Ciolacu.

Secţiunea Nuşfalău - Suplacu de Barcău, care are 13,55 km, a fost construită de Nurol Insaat Ve Ticaret SA. Contractul, în valoare de 384,14 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat pe 5 septembrie 2020.

„Luăm ţipla de pe muzeul A3 Nuşfalău-Suplacu de Barcău şi atingem borna 1000. (...) Termenul de finalizare, februarie 2023, a fost depăşit. Antreprenorul general, Nurol, nu s-a mişcat rău la acest prim contract pe care l-a câştigat în România, dar nici nu a reuşit o performanţă notabilă. (...) Oficialii CNAIR au tergiversat nepermis de mult rezolvarea birocraţiei aferente descărcării provizorii. Una peste alta, odată cu această inaugurare, atingem borna de 1000 kilometri aflaţi în exploatare. Contorizăm 968,31 km de autostradă la care se adaugă cei 39,85 km de drum expres veritabil de pe DEx12 Slatina-Balş. 1008,16 km de drumuri de viteză şi... siguranţă. Aproximativ o treime din cei 3000 km cât ar trebui să avem în ţară pentru o reţea rutieră modernă”, arătau reprezentanţii Asociaţiei ProInfrastructura.

Potrivit informaţiilor obţinute de MEDIAFAX, la inaugurare nu va fi prezent ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Fără festivisme, fără tăiere de panglici. Datoria statului faţă de cetăţeni este una mare, de 30 de ani”, spunea în trecut Sorin Grindeanu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici