Întrebată la Antena 3 CNN, despre calendarul aplicării acestei reforme, ministrul a precizat că propunerea de hotărâre de guvern se află în prezent în transparență pentru zece zile.
„În aceste zece zile trebuie să avem confort procedurilor, dezbateri publice pe baza hotărârii. Și apoi, după ce trece și se termină dezbaterea reală, documentul trebuie să fie avizat și poate fi pus pe ordinea de zi în guvern”, a răspuns Diana Buzoianu.
Referitor la impactul financiar al măsurii, ministrul a subliniat că „numai prin scăderea numărului de directori se vor economisi 19 milioane de lei anual, bani care se vor putea duce de la salarii pe directori la păduri, la administrarea pădurilor”.
Întrebată despre modalitatea de ocupare a celor 12 posturi de șefi, Diana Buzoianu a spus că potrivit noului cod civil, va trebui să fie declanșat de urgență un concurs pentru toate aceste posturi.
Referitor la transparența procesului, Diana Buzoianu a garantat că metodologia „va fi una strictă, care să țină cont și de criterii de performanță și o procedură care să fie cât mai transparentă și în care să fie încurajat să participe cât mai mulți experți”.
Ministrul Mediului a anunțat astăzi o reformă majoră în cadrul Romsilva, reducând drastic numărul direcțiilor silvice de la 41 la doar 12. Diana Buzoianu susține că măsura va duce la eliminarea a aproape 90% dintre posturile de conducere,