Rovana Plumb va candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din judeţul Dâmboviţa

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că va candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din judeţul Dâmboviţa, fără să precizeze dacă este vorba despre Camera Deputaţilor sau despre Senat.

403 afișări
Imaginea articolului Rovana Plumb va candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din judeţul Dâmboviţa

Rovana Plumb (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Rovana Plumb a spus că nu se cunoaşte colegiul din judeţul Dâmboviţa unde îşi va depune candidatura, dar că acesta va fi desemnat în următoarea perioadă.

"Da. Voi candida în judeţul Dâmboviţa. Încă nu s-a stabilit în ce colegiu", a declarat Rovana Plumb.

Rovana Plumb a fost prezentă, vineri, la Moroieni, la Complexul Căprioara, la instruirea primarilor din judeţul Dâmboviţa, organizată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Candidaţii USL pentru alegerile parlamentare vor fi anunţaţi oficial probabil până la 15 octombrie, iar cei mai mulţi dintre aceştia vor fi parlamentari aflaţi în prezent în funcţie, existând şi cazuri de parlamentari trecuţi de la PDL la USL, declara liderul USL, premierul Victor Ponta.

PSD şi UNPR vor avea 246 de candidaţi în colegii eligibile, restul colegiilor, adică 206, urmând să revină ACD PNL-PC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici