Prima pagină » Politic » Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit liderii „Prietenilor Coeziunii” înaintea summitului UE. Ce cer pentru bugetul european

Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit liderii „Prietenilor Coeziunii” înaintea summitului UE. Ce cer pentru bugetul european

Înaintea summitului UE, Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit liderii grupului „Prietenii Coeziunii” pentru a susține protejarea fondurilor pentru agricultură și dezvoltare regională în viitorul buget european.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni au reunit liderii „Prietenilor Coeziunii” înaintea summitului UE. Ce cer pentru bugetul european
Nicușor Dan și Giorgia Meloni. Sursa foto: Nicușor Dan/X
Maria Nițu
15 oct. 2026, 12:26, Politic

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi că, împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, a reunit șefii de stat și de guvern din grupul „Prietenii Coeziunii”, înaintea reuniunii Consiliului European.

Liderii vor susține patru priorități în negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene, printre care protejarea fondurilor pentru coeziune și agricultură, contribuții echitabile din partea statelor membre și eliminarea mecanismelor de rambursare.

„Împreună cu Giorgia Meloni, am reunit șefii de stat și de guvern din grupul «Prietenii Coeziunii» înaintea reuniunii EUCO”, a scris președintele României pe pagina sa de X.

Președintele Nicușor Dan a prezentat cele patru obiective pe care statele din grupul „Prietenii Coeziunii” vor să le includă în viitorul acord privind bugetul Uniunii Europene.

„Vom rămâne uniți pe parcursul negocierilor privind următorul buget al UE, concentrându-ne pe patru priorități:

  1. Resurse suficiente pentru a aborda toate prioritățile noastre comune.
  2. Protejarea politicii de coeziune și a agriculturii, atât în ceea ce privește finanțarea, cât și normele de implementare.
  3. Contribuții echitabile din partea statelor membre.
  4. Eliminarea oricăror mecanisme de rambursare (rebates).”

Acesta a spus că liderii europeni vor continua să colaboreze pentru ca aceste obiective să fie incluse în acordul final privind bugetul european.

„Împreună, vom continua să lucrăm pentru a ne asigura că aceste priorități se regăsesc în acordul final!”, a transmis președintele României.

Summit european la Bruxelles în aceste zile

Liderii Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles pentru un summit de două zile extrem de încărcat, în cadrul căruia vor discuta despre modalitățile de a limita creșterea rapidă a exporturilor din China, considerate unul dintre motivele închiderii unor fabrici, scriu Reuters și Euronews.

Pe agenda reuniunii se află și soluțiile pentru reducerea prețurilor ridicate la energie, precum și divergențele privind viitorul buget al Uniunii Europene.

Aprobarea bugetului UE necesită unanimitatea statelor membre, iar negocierile sunt, de regulă, printre cele mai tensionate din cadrul Uniunii.

Recomandarea video