Rus: Nu suspendarea lui Băsescu trebuie să fie prioritatea PSD, ci câştigarea prezidenţialelor

Vicepreşedintele PSD Ioan Rus a declarat, marţi, că nu crede că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu trebuie să fie prioritatea zero a PSD, soluţia care ”interesează sută la sută” partidul fiind pregătirea în bune condiţii a alegerilor şi un program economic valid şi solid.

219 afișări
Imaginea articolului Rus: Nu suspendarea lui Băsescu trebuie să fie prioritatea PSD, ci câştigarea prezidenţialelor

Ioan Rus (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Întrebat dacă este de acord cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în acest moment, Ioan Rus a spus: ”Discuţia despre suspendarea preşedintelui în acest moment nu mi se pare una care trebuie să fie prima prioritate a noastră”.

El a adăugat că soluţia care interesează partidul sută la sută este prezentarea unui program economic valid şi solid şi pregătirea alegerilor.

”Nu cred că în momentul acesta prioritatea zero a noastră este acest lucru, ci cred că pregătirea în bune condiţii a alegerilor şi prezentarea în faţa poporului a unui program economic valid şi solid care pe să îl aducă preşedinte pe Victor Ponta. Ar fi soluţia care ne interesează sută la sută”, a adăugat Rus.

remierul Victor Ponta a declarat, marţi, că asumă, în calitate de prim-ministru şi candidat la Preşedinţie, responsabilitatea evaluării tuturor efectelor şi implicaţiilor acţiunii de suspendare din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, urmând ca PSD să analizeze şi să ia o decizie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici