Sandu Matei, plângere împotriva lui Darius Vâlcov: Prin mine, atacă mişcarea Rezist. Cer daune un milion de euro

Sandu Matei s-a prezentat, marţi, la sediul Parchetului General, pentru a depune o plângere împotriva lui Darius Vâlcov, pentru că a publicat pe Facebook fişa lui medicală. Matei a spus că se constituie parte civilă şi că cere daune un milion de euro, pentru a construi un azil de bătrâni.

1696 afișări
Imaginea articolului Sandu Matei, plângere împotriva lui Darius Vâlcov: Prin mine, atacă mişcarea Rezist. Cer daune un milion de euro

Sandu Matei, plângere împotriva lui Darius Vâlcov: Prin mine, atacă mişcarea Rezist. Cer daune un milion de euro

„Am depus o plângere împotriva domnului Vâlcov Darius, în primul rând pentru încalcarea Constitutiei art. 26. Mi se pare pentru societatea în care trăim a intra în viaţa intimă a unei persoane oricând este de o gravitate maximă. (...) Am depus plângere pentru complicitate la divulgarea secretului profesional complicitate la abuz în serviciu raportat la regulamentul UE 679 2016 privind protecţia persoanelor fizice care priveşte datele cu caractater personal şi dreptul la viaţa privată iar un ultim capăt de acuzare - complicitate la divulgarea fără drept a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii”, a declarat Sandu Matei, la sediul Parchetului General.

Potrivit acestuia, activitatea sa privind protestele şi postările de pe paginile de socializare au deranjat.

„Este clar că actul meu medical de la Spitalul de urgenţă, în care spune clar - otrăvire după gazare deranjează. Postările şi acţiunile mele civice deranjează. Şi atunci el prin mine, atacă mişcarea #Rezist, pentru că el a specificat acolo „Sandilăul nebun liderul #Rezist. Nu mă atacă pe mine personal Sandu Matei, ci mişcarea #Rezist. (...) Mă constitui parte civilă. E o sumă mare ca să fac un azil de bătrâni, un milion de euro. Nu neapărat suma mă interesează, cât ca justiţia să-şi facă treaba, pentru că este un act josnic. (...) În acea perioadă eram coleg de partid cu Darius Vâlcov, mai mergeam şi la şcolile de vară”, a spus Sandu Matei.

Decizia vine ca urmare a publicării, de către consilierul premierului, Darius Vâlcov, a fişei medicale a lui Sandu Matei, protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: "Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost stearsă".

Corpul de Control al ministrului Muncii face verificări în cazul pensiei de invaliditate pe care o primeşte protestatarul Sandu Matei, potrivit documentului publicat de consilierul premierului Darius Vâlcov şi apoi şters, având în vedere că diagnosticul acestuia s-a modificat între timp.

"Corpul de control al Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale a demarat azi o verificare vis-a-vis de informaţiile apărute in spaţiul public cu privire la o persoana beneficiara de pensie de invaliditate. Din primele cercetari s-a constatat ca, pe un cont de socializare, a apărut o decizie de încadrare in grad de invaliditate a unei persoane, in vederea emiterii deciziei de pensionare, adică de un act administrativ. Deci nu avem de-a face cu un certificat medical, de fişe BP2, FIAM sau alte documente medicale de confirmare a unui diagnostic. Este un act administrativ, cu valabilitatea de un an, mai precis între 2006 şi 2007, care nu mai produce niciun fel de efecte juridice şi care a mai fost menţionat in presa, in Decembrie 2017, in urma unei altercaţii din Piaţa Victoriei, când un pensionar a fost agresat cu un box. Acest act administrativ se întocmeşte in mai multe exemplare şi un exemplar ajunge inclusiv la angajator, pentru ca invaliditatea de gradul 3 permite dreptul la munca pe o perioada de 4 ore/zi şi orice angajator potenţial are obligaţia sa îl solicite, caracterul nefiind astfel unul secret", se arată într-o precizare a ministerului Muncii, pentru MEDIAFAX.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici