SCANDALUL Mircea Băsescu - Bercea Mondial: Principalele evenimente şi declaraţii - Mediafax

SCANDALUL Mircea Băsescu - Bercea Mondial: Principalele evenimente şi declaraţii

Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, a fost arestat vineri, fiind acuzat că ar fi primit 250.000 de euro pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Preşedintele Senatului a anunţat, sâmbătă, că vrea ca Parlamentul să afle, de la SRI şi SPP, dacă preşedintele ştia despre ”vizitele la clanul Bercea”.

5581 afişări
Imaginea articolului SCANDALUL Mircea Băsescu - Bercea Mondial: Principalele evenimente şi declaraţii

Scandalul Mircea Băsescu - Bercea Mondial: Principalele evenimente şi declaraţii (Imagine: Mediafax Foto)

Scandalul a început miercuri seară, odată cu difuzarea înregistrărilor audio-video legate de cazul Bercea. Premierul a cerut demisia şefului statului, iar Traian Băsescu a negat orice legătură, precizând, cu lacrimi în ochi, că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului a declarat joi seară că "demisia lui Traian Băsescu ar fi cea mai mare piedică pusă justiţiei". Vineri, fratele şefului statului a fost arestat pentru 30 de zile. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, sâmbătă, că  va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI şi SPP" privind protecţia şefului statului "în cazul vizitelor la clanul Bercea" să ajungă la Comisile Parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.

Înregistrările cu Mircea Băsescu

Miercuri seară, Antena 3 a făcut publice înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.

Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.

Reacţia lui Mircea Băsescu şi declaraţia de presă a şefului statului

Joi dimineaţă, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a remis un comunicat în care preciza că preşedintele Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel şi că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susţin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru şantaj.

El mai spunea că pe parcursul cercetării acestui dosar nu va beveficia de avantajul de a fi fratele lui Traian Băsescu.

Tot  joi dimineaţă, când a ieşit din curtea casei sale, Mircea Băsescu a spus că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal şi acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarată că preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze pentru a apăra ideea independenţei justiţiei în cazul fratelui său, Mircea Băsescu, şi al familiei Bercea Mondial. El a adăugat că poate fi luată în calcul şi suspendarea lui Băsescu dacă s-a implicat în acest caz.

Preşedintele Băsescu a susţinut, joi la prânz, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni. El a spus că nu a avut niciodată vreo discuţie cu fratele său, Mircea Băsescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care acesta le are. De asemenea, el a menţionat că face apel face apel la orice poliţist, procuror sau magistrat din cazul Sandu Anghel ca, dacă a existat vreo intervenţie a sa în anchetă sau decizia justiţiei, să o facă publică.

Traian Băsescu a mai spus că nu se va transforma într-un avocat al fratelui său, Mircea Băsescu, şi că, mai mult, consideră că acesta nu trebuia să se implice într-o zonă cu astfel de oameni şi într-un asemenea anturaj.

La final, cu lacrimi în ochi, preşedintele a spus că îşi încheie declaraţia de la Palatul Cotroceni "asigurând" că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-şi apăra fratele alege consolidarea justiţiei.

Premierul Ponta a declarat joi seară, într-o emisiune televizată, că discursul preşedintelui Traian Băsescu legat de cazul fratelui său reprezintă o ipocrizie dacă nu va fi însoţit şi de demisia din funcţia prezidenţială, deoarece orice decizie a justiţiei va fi legată de el atât de către cetăţeni, cât şi de către oficiali din străinătate.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, afrima, joi seară, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că "demisia şefului statului ar fi cea mai mare piedică pusă justiţiei", astfel creându-se culoar spre Cotroceni premierului Ponta, "care i-a apărat public fără nicio ezitare pe colegii de partid chemaţi în faţa justiţiei".

Mircea Băsescu la DNA

Ulterior, Mircea Băsescu  a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a fost citat la structura centrală a DNA în calitate de suspect. Joi seară, în jurul orei 20.00, procurorii DNA au anunţat reţinerea lui Mircea Băsescu.

După mai mult de 24 de ore, vineri seară, fratele şefului statului a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 250.000 de euro de la Florin Anghel pentru ca, în urma intervenţiei sale, Bercea Mondial să scape de închisoare.

Şi Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă.

Mai mulţi lideri politici de la Bucureşti au început să vorbească despre necesitatea unei demisii din partea şefului statului pentru ca asupra justiţiei să nu planeze îndoieli.

"Din păcate este o situaţie destul de rea pentru imaginea României în ansamblu, nu-l învinovăţesc neapărat pe Traian Băsescu, până la urmă fraţii, rudele nu ţi le alegi, dar la o asemenea funcţie până la urmă contează ce face familia şi trebuie să-ţi cam asumi responsabilităţile", a spus liderul PSD Liviu Dragnea.

La rândul său, senatorul PSD Ilie Sârbu a cerut demisia preşedintelui. ”Este necesar ca Traian Băsescu să îşi prezinte demisia şi să-şi ceară, în acelaşi timp, scuze românilor pe care a încercat să-i păcălească vreme de un deceniu că el reprezintă garanţia statului de drept”, a afirmat, într-un comunicat, Ilie Sârbu.

Tăriceanu vrea să ştie dacă SRI şi SPP l-au informat pe şeful statului despre vizitele ”la clanul Bercea”

Sâmbătă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI şi SPP" privind protecţia şefului statului "în cazul vizitelor la clanul Bercea" să ajungă la Comisile Parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat.

"În calitate de Preşedinte al Senatului României, voi face demersurile procedurale regulamentare necesare pentru ca rapoartele SRI şi SPP privind protecţia informativă a Preşedintelui României în cazul vizitelor la clanul «Bercea» să fie puse la dispoziţia Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I., în vederea întocmirii unui Raport, din care să rezulte dacă Preşedintele României a fost sau nu informat despre activităţile ilegale ale gazdelor sale şi în ce au constat aceste informări", se arată în comunicat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici