Prima pagină » Politic » Şeful CJ Cluj: Sunt de acord cu reorganizarea administrativă, cu cât mai repede cu atât mai bine

Şeful CJ Cluj: Sunt de acord cu reorganizarea administrativă, cu cât mai repede cu atât mai bine

Şeful CJ Cluj, Alin Tişe, spune că este de acord cu o reorganizare administrativ-teritorială şi afirmă că este nevoie de un astfel de proces pentru atragerea mai multor fonduri UE, în timp de prefectul Florin Stamatian susţine că ar trebui o reorganizare pe actualele euroregiuni de dezvoltare.
19 mai 2011, 13:13, Politic

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că el a propus, în anii trecuţi, un proiect de reorganizare a ţării pornind de la nivel de comună, care este necesar dacă România vrea să absoarbă mai multe fonduri europene.

„Sunt de acord cu o reorganizare administrativ-teritorială, mai ales că eu am propus anii trecuţi Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) un astfel de proiect care să pornească de la nivelul comunelor. Este nevoie de o astfel de reorganizare, dacă vrem să atragem mai multe fonduri europene. Cu cât mai repede va începe acest proces, cu atât va fi mai bine”, a spus preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.

El a precizat, însă, că este sceptic că politicienii vor înţelege necesitatea unui astfel de demers.

Proiectul de reorganizare propus de Alin Tişe urmăreşte comasarea mai multor comune în jurul oraşelor sau în comunităţi de 5.000-10.000 de locuitori.

„În urma acestei reorganizări, de exemplu, numărul comunelor din judeţul Cluj se va reduce de la 75 la 13. O analiză a relevat faptul că aproape jumătate dintre comunele judeţului nu se pot autofinanţa şi depind de ajutorul financiar al CJ Cluj sau de alocări bugetare din partea Guvernului”, a explicat Tişe.

La rândul său, prefectul Florin Stamatian a afirmat că o astfel de reorganizare a României se impune, fiind însă de părere că aceasta ar trebui să includă actualele euroregiuni de dezvoltare, nu să fie înfiinţare regiuni noi.

„Sunt de acord cu o reorganizare administrativ-teritorială a României. Ar trebui o reorganizare pe actualele euroregiuni de dezvoltare, nu să fie înfiinţate alte regiuni”, a spus Stamatian.

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, la o conferinţă organizată de „Ziarul Financiar”, că speră ca în 2012 să fie adoptată o soluţie pentru reorganizarea administrativă a ţării, întrucât acum nu poate fi stimulată dezvoltarea, din cauză că se iau decizii pe suprafeţe mult prea mici, judeţele.

Şeful statului a menţionat că el va insista pe această temă în discuţiile cu partidele politice.

„Avem decizii pe suprafeţe mult prea mici, judeţele, şi avem decizii extrem de greu de negociat. Un judeţ vrea drum de la sud la nord, alt judeţ vrea de la est la vest, pentru că acolo, pe Valea Trotuşului, sunt primarii lor”, a explicat Traian Băsescu.

Preşedintele a precizat, însă, că actuala organizare administrativă este foarte susţinută de populaţie. El a adăugat că este greu să te duci într-un oraş reşedinţă de judeţ şi să le spui localnicilor că rămâne „municipiul X”, dar nu va mai fi capitala viitoarei regiuni.

Şeful statului a susţinut că trebuie explicate populaţiei avantajele reorganizării administrative.