Luni, Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul care schimbă regulile de retragere a banilor din fondurile de pensii private.
Proiectul a fost adoptat cu 82 de voturi „pentru” și 34 de voturi „împotrivă”. Au fost două abțineri, iar un senator nu a votat.
În forma Guvernului, proiectul prevede, între altele, că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi iniţial doar 30% din sumă iar plata pentru restul banilor va fi eşalonată pe opt ani. Acum, proiectul a fost adoptat cu următoarea excepție introdusă: bolnavii de cancer vor putea retrage întreaga sumă într-o singură tranșă, la cerere.
Nicoleta Pauliuc, una dintre inițiatoarele acestui amendament a precizat că măsura le permite bolnavilor de cancer să folosească banii atunci când au cea mai mare nevoie de ei.
„În felul acesta, pentru a le crește calitatea vieții, își pot asigura cele mai bune tratamente și pot avea o șansă în plus să câștige lupta cu boala”, a transmis Nicoleta Pauliuc.
Proiectul de lege privind plata pensiilor private va intra în dezbatere și în Camerei Deputaţilor, ca for legislativ decizional.