Sesiune extraordinară la Senat în 6 ianuarie, pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Senatorii se vor reuni în 6 ianuarie în sesiune extraordinară pentru a vota proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, a anunţat, marţi, Dumitru Constantin (PDL), chestor al Senatului.

21 afișări
Imaginea articolului Sesiune extraordinară la Senat în 6 ianuarie, pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Sesiune extraordinară la Senat în 6 ianuarie, pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

El a precizat, după şedinţa Biroului permanent al Senatului, că membrii din conducerea acestui for legislativ au discutat despre proiectul legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.

Potrivit lui Dumitru Constantin, Biroul permanent al Senatului a stabilit ca data de 5 ianuarie să fie ultima zi de depunere a amendamentelor la acest proiect de lege şi tot pe 5 ianuarie să se emită raportul Comisiei juridice.

"Am stabilit ca pe 6 ianuarie, la ora 9.00, să avem o sesiune extraordinară a Senatului pentru a discuta şi vota această lege extrem de importantă în această perioadă", a precizat chestorul Senatului.

Executivul a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.

Guvernul cere acordul Parlamentului pentru a emite, în perioada vacanţei parlamentare de iarnă, ordonanţe în domeniul finanţelor publice şi economiei, justiţiei, sănătăţii, transporturilor, mediului, precum şi pentru a proroga sau modifica unele termene prevăzute în legi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici