Severin: S-a dorit să se scape de un om incomod. Un român influent nu e acceptat

Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, că scandalul declanşat de publicaţia "The Sunday Times" urmăreşte să se scape "de un om incomod", de "un român influent", el precizând că are sentimente de "extremă tristeţe şi oarecare tulburare".

25 afișări
Imaginea articolului Severin: S-a dorit să se scape de un om incomod. Un român influent nu e acceptat

Severin: S-a dorit să se scape de un om incomod. Un român influent nu e acceptat (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Severin a început conferinţa de presă precizând că este marcat personal de acest episod.

El a adăugat că nu consideră în sine că este vorba despre o problemă privind încălcarea regulilor Parlamentului European şi a susţinut că a acţionat cu "bună credinţă".

Europarlamentarul a mai spus că are sentimente de "extremă tristeţe şi oarecare tulburare".

Adrian Severin a mai arătat că "Sunday Times" este "specializat în producerea şi colportarea scandalurilor", că s-a remarcat prin exprimarea în permanenţă a punctelor de vedere "eurospectice şi eurofobe" şi că a încercat să implice în permanenţă membri sau angajaţi ai PE în diverse scandaluri.

El a precizat că s-a interesat dacă societatea care l-a contactat este serioasă, dar că nu s-a gândit dacă aceasta există, iar aparenţa a fost că aceasta există şi este serioasă. "Aveam de-a face cu un interlocutor care a creat, nu cu bani puţini, aparenţa că există şi că este serios", a susţinut Severin.

"Mă întreb de ce atâţia bani au fost investiţi pentru această operaţiune care din punctul de vedere al dovezilor nu poate fi credibilă?", a mai spus eurodeputatul, susţinând că "s-au pus bani grei în joc" şi că "nu aflarea adevărului a fost ţinta", ci compromiterea unor oameni.

"Cu certitudine pot spune că nu sunt corupt, cu certitudine pot spune că sunt incomod şi probabil voi rămâne la fel de incomod. (...) Au venit nu ca scape de un corupt, ci ca să scape de un incomod. (...) Într-o lume în care România este tot mai puţin influentă, un român influent nu este acceptat", a mai susţinut fostul ministru de Externe.

Parlamentul European (PE) a anunţat duminică deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva a trei eurodeputaţi, între care românul Adrian Severin.

Unul dintre aceştia, conservatorul austriac Ernst Strasser, a demisionat.

Ceilalţi doi eurodeputaţi vizaţi pentru că s-au declarat dispuşi "să îşi vândă serviciile" sunt un fost vicepremier român, Adrian Severin, şi un fost ministru sloven de Externe, Zoran Thaler, amândoi membri ai grupului socialist-democrat al PE.

"Acuzaţiile aduse de Sunday Times sunt grave, iar Parlamentul European le tratează cu seriozitate", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al PE, Jaume Duch.

Europarlamentarul Adrian Severin a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a cerut preşedintelui PE să ia în calcul "măsuri penale" faţă de ziariştii de la Sunday Times şi că discută cu firme de avocatură pentru deschiderea unei acţiunii de defăimare în Marea Britanie.

Trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyişti, relatează AFP.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici