Solicitarea preşedintelui de anulare a taxei auto, comentată de politicieni

Reprezentanţii partidelor politice au comentat, marţi, scrisoarea prin care preşedintele Traian Băsescu îi solicită primului ministru, Călin Popescu – Tăriceanu, anularea taxei auto.

17 afișări
Imaginea articolului Solicitarea preşedintelui de anulare a taxei auto, comentată de politicieni

Solicitarea preşedintelui de anulare a taxei auto, comentată de politicieni (Imagine: Mediafax Foto)

Senatorul UDMR Frunda Gyorgy a declarat că scrisoarea are ca scop "captarea interesului alegătorului".

"Problema taxei de primă înmatriculare se află la Guvern, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană. Trebuie să se pronunţe Parlamentul. Cred că demersul preşedintelui are scopul de a capta interesul alegătorului, pentru că toată lumea vrea să se renunţe la această taxă. Şi eu vreau. Cred că trebuie găsită o soluţie raţională, trebuie găsită o taxă pentru protecţia mediului, rezonabilă, în funcţie de gradul poluării pe care maşina respectivă o provoacă. Dar, oricum, competenţa e a Parlamentului", a spus senatorul UDMR.

Secretarul general al PC Codruţ Şereş a declarat că este normal ca preşedintele Traian Băsescu să-i ceară premierului Călin Popescu Tăriceanu eliminarea taxei auto, dar ar fi potrivit ca şeful statului să-i transmită şi fostului ministru al Mediului Sulfina Barbu o scrisoare pe această temă.

Şereş a declarat, pentru MEDIAFAX, că el nu înţelege de ce Guvernul se complace în această situaţie şi nu elimină taxa auto, atât timp cât cetăţenii, presa, moţiunea adoptată pe această temă au arătat că această taxă este total nepopulară.

El a mai spus că şi PC are o propunere legislativă privind anularea acestei taxe şi returnarea banilor încasaţi, iar, din discuţiile cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, a reieşit că şi aceştia au în vedere returnarea banilor şi modificarea acestei forme a taxei.

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a arătat că preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu sunt cei care trebuie să rezolve problema taxei auto, dar nu prin scrisori demagogice, ci în interesul cetăţenilor.

"Taxa auto de primă înmatriculare este produsul Alianţei PNL-PD. Este obligaţa morală şi juridică a liderilor alianţei de dreapta, Băsescu şi Tăriceanu, să rezolve această problemă, nu cu scrisori şi declaraţii demagogice, ci în interesul cetăţenilor", a spus Corlăţean.

Preşedintele PDL Emil Boc consideră că scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu adresată premierului pe tema taxei auto se încadrează în limitele constituţionale legale, deoarece şeful statului este garantului Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.

El l-a acuzat, marţi, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că îi sfidează pe români, sfidează Constituţia şi Uniunea Europeană pentru că nu anulează taxa auto.

Potrivit liderului democrat-liberal, premierul se situează înafara legii şi deasupra intereselor românilor.

El a afirmat că PDL mai are nevoie de 18 semnături pentru moţiunea de cenzură privind taxa auto, pe lângă cele o sută strânse deja.

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis, marţi, o scrisoare premierului Călin Popescu Tăriceanu, în care îi cere să anuleze prin ordonanţă de urgenţă taxa auto, acuzându-l pe şeful Guvernului că prin aplicarea unor astfel de măsuri îi desconsideră pe români.

În replică, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la Giurgiu, că preşedintele este în căutare de voturi ieftine şi nu a înţeles importanţa taxei auto, arătând că îi va solicita şefului statului să nu îi mai trimită scrisori, pe care oricum le vede la televizor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici