”I-am trimis luni după-amiază propunerile pe care le avem. Şi pe mine mă miră acest ritm. E dreptul legal al preşedintelui de a-şi lua un drept de 45 de zile, dacă nu mă înşel. E adevărat că eu nu lucrez cu acest ritm şi probabil mulţi dintre noi nu lucrăm cu ritmul ăsta. E ciudat”, a apreciat Sorin Grindeanu.
El a mai spus că revocarea lui Constantin din Executiv nu are legătură cu activitatea guvernamentală a acestuia.
”Am luat act de o decizie politică pe care ALDE a luat-o în forul de conducere – decizia de a-l retrage. Nu a avut nicio legătură cu activitatea pe care dl. Constantin a avut-o în Guvern”, a adăugat Grindeanu.
Premierul a mai spus că a semnat revocarea lui Daniel Constantin din funcţia guvernamentală, deoarece acesta nu şi-a dat demisia din funcţia de vicepremier şi ministru al Mediului.
Biroul Politic Central al ALDE a votat, duminică, retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele Daniel Constantin, cu 86 de voturi „pentru” şi 12 „împotrivă”.
Potrivit articolului 10 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor ”numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru”, fără a se face referire însă la un termen expres în care preşedintele să semneze decretul din revocare a unui ministru.
Citeşte şi: Pe modelul Legii antifumat, un senator USR vrea limitarea acizilor graşi din alimentele procesate
Citeşte şi: Adrian Năstase, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, schimb de replici şi acuze pe tema Justiţiei
Citeşte şi: Proiect de lege: Parlamentarii, membrii Guvernului şi aleşii locali să poată fi „comercianţi persoane fizice”
Citeşte şi: GALERIE FOTO Prinţul Charles a fost primit la Palatul Victoria de Sorin Grindeanu/ Ce cadou i-a oferit premierul Prinţului