Ştirbeţ despre Ponta: Mă acuză de plagiat cel care a adus miniştri plagiatori dovediţi

Deputatul PDL Cornel Ştirbeţ, candidat la şefia CJ Sibiu, spune că nu şi-a imaginat ca premierul Victor Ponta să îl acuze că şi-a însuşit proiectul USL de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, în condiţiile în care primul-ministru şi-a adus în cabinet "miniştri plagiatori dovediţi".

391 afișări
Imaginea articolului Ştirbeţ despre Ponta: Mă acuză de plagiat cel care a adus miniştri plagiatori dovediţi

Cornel Ştirbeţ (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

“Mă aşteptam ca acest proiect, deosebit de important, să fie contestat parţial sau total, dar vă mărturisesc că nu mi-am imaginat ca domnul Ponta să mă acuze că mi-am însuşit proiectul USL. Iată-mă acuzat de plagiat, tocmai de cel care a adus în cabinetul său miniştri plagiatori dovediţi, chit că s-a descotorosit de ei, cu greu şi numai la presiunile PDL şi ale opiniei publice. Este clar că domnul Ponta a vorbit fără să ştie ce vorbeşte, pentru că a făcut câteva referiri deplasate la un proiect de lege pe care nici măcar nu l-a citit. Nu există niciun proiect al USL, există doar pălăvrăgeala domnului Ponta”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Cornel Ştirbeţ.

Referindu-se la declaraţia ironică a premierului, care a afirmat că speră că deputatul Cornel Ştirbeţ nu a trecut la USL, Ştirbeţ a spus că nu are de gând să plece din partid şi "sub nicio formă la PSD”.

“Cât priveşte prezumţia că aş fi trecut la PSD, unde înţeleg că nu sunt dorit, îl rog pe domnul Ponta să stea liniştit. Sunt aici, la PDL, lupt cu mijloace corecte pentru a câştiga la urne funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, nu am avut şi nu am de gând să plec la un alt partid şi sub nicio formă la PSD. Închei spunându-vă că nu am fi prea deranjaţi, ci mai degrabă amuzaţi de elucubraţiile domnului Ponta, dacă nu ne-ar îngrijora faptul că limbuţia acestui personaj, ajuns ilicit în funcţia de prim-ministru, aduce grave prejudicii României”, a conchis deputatul PDL.

Premierul Victor Ponta declara, sâmbătă, la Sibiu, despre proiectul de reorganizare administrativă propus de deputatul PDL Cornel Ştirbeţ, candidat la şefia CJ Sibiu, că acesta este "extrem de ipocrit", spunând, ironic, că Ştirbeţ şi-a dat seama acum că "USL are dreptate".

Întrebat ce părere are de faptul că proiectul de reorganizare administrativă prezentat de candidatul PDL la şefia Consiliului Judeţean Sibiu, Cornel Ştirbeţ, seamănă cu cel al USL, prezentat anul trecut, premierul Victor Ponta a spus, ironic, că deputatul PDL şi-a dat seama că USL are dreptate.

"Sper că nu a trecut la USL că nu l-aş vrea (Cornel Ştirbeţ - n.r.). Putem spune că este extrem de ipocrit. Anul trecut a fost bătălia declanşată de preşedintele Băsescu şi de PDL pentru desfiinţarea judeţelor, caz în care Sibiul ar fi avut capitala la Braşov. Nu l-am auzit să scoată un cuvânt pe tema asta. Nici pe doamna Turcan, nici pe domnul Ariton, cel mai ilustru ministru al Economiei. Cred că nici dânsul nu ştie că a fost ministru. Înţeleg că acum domnul Ştirbeţ şi-a dat seama că are USL dreptate. Să voteze cu USL", a spus ironic premierul.

Deputatul PDL Cornel Ştirbeţ prezentase, într-o conferinţă de presă, principalul proiect pe care şi l-a propus în cazul în care va câştiga alegerile locale, şi anume reorganizarea administrativ-teritorială a ţării în 14 regiuni, Sibiul urmând să fie centrul unei regiuni care cuprinde şi judeţele Mureş şi Alba.

Proiectul pe care Ştirbeţ îl va lansa în dezbatere publică nu presupune desfiinţarea judeţelor actuale, ci înfiinţarea a 14 regiuni, alcătuite din câte trei judeţe. Excepţie ar fi regiunea cu reşedinţa în municipiul Bucureşti, care ar avea în componenţă două judeţe şi municipiul Bucureşti. Municipiile reşedinţă de regiune au fost stabilite "pe baza nivelului actual al dezvoltării economice, a perspectivelor de dezvoltare economică, socială şi culturală, de existenţa aeroporturilor, de numărul populaţiei şi de alte criterii de ordin socio-cultural".

Astfel, cele 14 regiuni ar avea reşedinţele în municipiile Bucureşti (municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov), Arad (Arad, Gorj şi Hunedoara), Braşov (Braşov, Covasna şi Harghita), Cluj-Napoca (Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj), Craiova (Dolj, Olt şi Vâlcea), Constanţa (Călăraşi, Constanţa şi Tulcea), Galaţi (Brăila, Galaţi şi Vrancea), Iaşi (Bacău, Iaşi, şi Vaslui), Oradea (Baia Mare - Maramureş, n.r.-, Bihor şi Satu Mare), Piteşti (Argeş, Dâmboviţa şi Teleorman), Ploieşti (Buzău, Ialomiţa şi Prahova), Sibiu (Alba, Mureş şi Sibiu), Suceava (Botoşani, Neamţ şi Suceava), Timişoara (Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş).

Proiectul prevede o perioadă de tranziţie: până la alegerile din 2016, regiunile ar putea fi conduse de un comitet director, cu atribuţii executive, format din cei trei preşedinţi de consilii judeţene care vor fi aleşi în 10 iunie 2012, şi de un consiliu regional, format din toţi consilierii judeţeni aleşi, consiliu cu atribuţii deliberative. După alegerile din 2016, consiliul regional ar fi format din 55-61 de consilieri regionali, în funcţie de numărul populaţiei fiecărei regiuni, aleşi prin vot. Aceştia vor alege dintre membri un preşedinte, trei vicepreşedinţi - reprezentanţi ai celor trei judeţe şi un secretar executiv.

O a doua etapă propusă de Cornel Ştirbeţ, care ar putea începe la sfârşitul anului 2014, este organizarea districtuală, districtele fiind constituite din două sau mai multe municipii, oraşe sau comune, acoperind un teritoriu cu o populaţie de cel puţin 5.000 de locuitori.

El a spus că nu a realizat "acest proiect pentru a face regiunea Sibiu sau pentru a pune Sibiul în centrul unei regiuni, ci pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare şi atragerea de fonduri europene, de atragere de investitori mari".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici