Stolojan: În 5 ani, Elena Băsescu nu a fost niciodată raportor al PE, iar Cristian Preda doar o dată

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că îi pare foarte rău de Elena Băsescu şi Cristian Preda au plecat din PDL, "care a făcut foarte mult pentru dânşii", menţionând că, în cinci ani, Elena Băsescu nu a fost niciodată raportor al PE, iar Preda doar o dată.

1378 afișări
Imaginea articolului Stolojan: În 5 ani, Elena Băsescu nu a fost niciodată raportor al PE, iar Cristian Preda doar o dată

Theodor Stolojan (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Orice om care părăseşte PDL reprezintă o pierdere şi mie îmi pare rău că dânşii (Cristian Preda şi Elena Băsescu - n.r.) au plecat din PDL, care a făcut foarte mult pentru dânşii! Foarte mult, dar e decizia dânşilor", a precizat Stolojan într-o conferinţă de presă răspunzând unei întrebări pe această temă.

Stolojan a vorbit şi despre activitatea Elenei Băsescu şi a lui Cristian Preda ca europarlamentari, arătând că prima nu a fost niciodată raportor al PE în cinci ani de zile, iar Cristian Preda a fost doar o singură dată raportor al PE pentru un raport din proprie iniţiativă.

"(Elena Băsescu - n.r.) în cinci ani de zile nu a fost niciodată raportor al PE, iar domnul Cristian Preda a fost o singură dată raportor al PE pentru un raport din propria iniţiativă", a precizat Theodor Stolojan.

Stolojan a arătat că în Parlamentul European există un site unde este reflectată în mod real activitatea fiecărui europarlamentar, menţionând că în opinia sa cea mai importantă activitate a unui europarlamentar este să capete încrederea colegilor din grupul politic de a deveni raportor al PE.

"Nu există activitate mai importantă (ca cea de raportor - n.r.), trebuie făcută deosebirea de activismul parlamentar, activism care se reflectă prin fel de fel de declaraţii, fel de fel de luări de cuvânt care nu au nicio legătură cu activitatea de raportor al PE sau al comisiei", a spus Stolojan.

El a arătat că PDL are candidaţii cei mai buni pentru europarlamentare, menţionând că cei 11 europarlamentari români membri ai PDL din actualul mandat au fost raportori ai Parlamentului European pentru 60 de rapoarte, în timp ce cei 16 europarlamentari PSD şi PNL au fost raportori ai PE pentru 36 de rapoarte.

"Din păcate, dacă vă uitaţi la lista de candidaţi propusă de PSD şi PNL, au dispărut de pe această listă în special a PSD exact europarlamentarii lor cei mai buni, doamna Ţicău cu zece rapoarte şi domnul Cutaş cu şase rapoarte", a mai spus Stolojan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici