Stroe: Mă solidarizez cu Tăriceanu, trebuie să reanalizăm decizia Delegaţiei în privinţa USL

Vicepreşedintele PNL Radu Stroe a anunţat că se solidarizează cu demersul lui Călin Popescu Tăriceanu, susţinând că este necesară o reanalizare a deciziei Delegaţiei Permanente a PNL în privinţa USL şi că este vorba de o decizie greşită deoarece mai sunt posibile negocieri cu PSD.

785 afișări
Imaginea articolului Stroe: Mă solidarizez cu Tăriceanu, trebuie să reanalizăm decizia Delegaţiei în privinţa USL

Vicepreşedintele PNL Radu Stroe (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"Mă solidarizez cu ieşirea domnului Tăriceanu de astăzi, covingerea mea intimă este că trebuia făcut acest lucru pentru că toţi aleşii locali ai PNL, tot activul de partid al PNL trebuie să ştie de direcţia în care mergem. Este un lucru, sigur că da, care deranjează conducerea partidului, sunt convins de lucrul ăsta, dar în acelaşi timp noi avem obligaţia să spunem aleşilor noştri locali, activului nostru de partid, că este o eroare care s-a produs şi oamenii trebuie să ştie acest lucru. Dacă vor accepta sau nu vor accepta deciziile luate, este o problemă a noastră, a tuturor. Dacă însă vor înţelege haosul în care ne ducem şi ca partid, dar nu ascund faptul că şi instabilitatea guvernamentală poate surveni în perioada imediat următoare, noi suntem responsabili pentru toate lucrurile acestea şi din acest motiv am găsit de cuviinţă să mergem mai departe, să încercăm să facem să meargă USL", a susţinut Stroe, într-o intervenţie telefonică la România TV.

El a susţinut că s-a adresat în Delegaţia Permanentă aleşilor locali care sunt membri ai acestui for, precizând că nu ştie dacă au avut informaţia necesară pentru decizia luată.

"Eu cred că este o decizie greşită, evident că ce a hotărât Delegaţia Permanentă până una alta rămâne valabil, datoria noastră este să facem să înţeleagă partidul că drumul e greşit şi să găsim o modalitate ca şi domnul preşedinte Antonescu şi conducerea partidului să reanalizeze, să rediscute în partid, pentru că întotdeauna este o cale de negociere", a menţionat Stroe.

Deputatul PNL a mai spus că viitorul Guvern Ponta va prelua programul USL în noua formulă.

El a avertizat că există riscul ca PNL să se întoarcă la 7-10 procente în preferinţele electorale, iar candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale ar fi "trecută dacă se merge pe acest drum".

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a fost marţi la Guvern, pentru a discuta cu liderul PSD, premierul Victor Ponta despre păstrarea USL.

Înaintea acestei discuţii, într-o conferinţă de presă, Tăriceanu a lansat un apel către liderul PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei luate marţi şi să revină în USL, el precizând că miercuri dimineaţă a avut o discuţie cu premierul Victor Ponta, care l-a asigurat că doreşte continuarea USL "în actuala formulă".

"Nu voi accepta decizia luată ieri, deoarece eu apreciez că a fost luată pe baza unor afirmaţii false, a unor afirmaţii greşite care au fost furnizate colegilor mei şi aceştia au fost induşi în eroare. Am vorbit dimineaţă cu Victor Ponta şi l-am întrebat dacă doreşte să continuăm proiectul USL şi mi-a dat asigurări că vrea să continue proiectul USL în actuala formă. În actuala formă, subliniez. Aşadar, îmi permit să fac un apel către preşedintele PNL, Crin Antonescu, să revină asupra deciziei pe care o luat-o ieri şi drept urmare să revină în USL", a afirmat Tăriceanu.

El a transmis un mesaj direct către liderul PNL, căruia i s-a adresat cu formula "dragă Crin".

"Dragă Crin, dacă tu nu-ţi vei asuma această responsabilitate, atunci o voi face eu. Îi voi cere primului ministru Victor Ponta să-şi menţină toate angajamentele luate în cadrul USL, faţă de PNL, respectiv menţinerea tuturor poziţiilor în structurile centrale şi locale, listele comune la Parlamentul European, cât şi un lucru foarte important, susţinerea unui candidat liberal la Preşedinţia României", a declarat Tăriceanu.

Tăriceanu a precizat că, după conferinţa de presă, va merge să se întâlnească cu premierul Ponta, pentru a-i prezenta în mod direct solicitările sale.

Călin Popescu Tăriceanu, Cristian David, Radu Stroe şi Ioan Ghise s-au numărat printre liberalii care s-au exprimat împotriva ruperii USL la momentul votului din Delegaţia Permanentă a PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici