Tăriceanu: Nu există vreun motiv serios să stăm să ne pierdem vremea cu Guvernul fantomă Negoiţă

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că parlamentarii nu au niciun motiv serios să piardă vremea cu "Guvernul fantomă Negoiţă" în timpul campaniei pentru turul doi, menţionând că nu s-a discutat acest subiect, fiind o problemă minoră în acest moment.

18 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Nu există vreun motiv serios să stăm să ne pierdem vremea cu Guvernul fantomă Negoiţă

Tăriceanu: Nu există vreun motiv serios să stăm să ne pierdem vremea cu Guvernul fantomă Negoiţă (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Nu cred că în momentul de faţă există vreun motiv serios să stăm să ne pierdem vremea cu Guvernul fantomă Negoiţă. Cred că cetăţenii nu sunt interesaţi. Cetăţenii vor să asculte care sunt ideile şi programele celor doi candidaţi şi cred că este bine să ne concentrăm pe această chestiune. După cum ştiţi, nu avem în plan nicio acţiune referitoare la aşa-zisul Guvern. Chiar cred că astăzi nu mai e interesat nimeni de aşa ceva", a susţinut Tăriceanu.

Întrebat dacă problema Guvernului Negoiţă se va rezolva după alegeri, liderul deputaţilor PNL a spus că "nu s-a hotărât nimic", menţionând că "nu s-a discutat această problemă pentru că e o problemă de importanţă cu totul şi cu totul minoră în acest moment".

În privinţa afirmaţiei preşedintelui Băsescu potrivit căruia nu există un articol din Constituţie pe baza căruia să-l retragă pe Negoiţă, Tăriceanu a spus că şeful statului putea să se gândească mai bine înainte de desemnare.

"Băsescu nu are niciun articol, dar putea să se gândească bine la chestia asta înainte de a-l desemna", a afirmat liderul liberalilor de la Cameră.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Parlamentul avea obligaţia să se pronunţe prin vot în legătură cu Guvernul Negoiţă şi că el nu are cum să retragă acest Cabinet din Parlament, deoarece niciun articol din Constituţie nu îi permite.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici