Tăriceanu: Refuzul Codruţei Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei care anchetează alegerile din 2009, o recunoaştere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi că motivaţia refuzului Laurei Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei care anchetează alegerile din 2009 este "cu siguranţă şi o recunoaştere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială".

742 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: Refuzul Codruţei Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei care anchetează alegerile din 2009, o recunoaştere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire

Tăriceanu: Refuzul Codruţei Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei care anchetează alegerile din 2009, o recunoaştere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire

"Am luat act cu surprindere de refuzul procurorului şef al DNA, Laura Kovesi, de a se prezenta pentru audieri în faţa Comisiei speciale de anchetă a Parlamentului. Motivaţia refuzului său demonstrează fie o necunoaştere a unor principii de drept, fie ignorarea acestora cu bună-ştiinţă. N-ar fi pentru prima dată, dacă ne amintim de iniţiativa anchetării Guvernului de către DNA invalidată prompt de Curtea Constituţională. Şi într-un caz, şi în celălalt, avem de-a face cu o atitudine incompatibilă pentru un magistrat, mai cu seamă dacă ne raportăm la funcţia cheie pe care o ocupă în ierarhia Ministerului Public, unde ar trebui să fie un model de profesionalism şi corectitudine. Motivaţia refuzului de a se prezenta în faţa Comisiei este cu siguranţă şi o recunoaştere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că, lăsând la o parte "pretextele total neconvingătoare în spatele cărora s-a ascuns" procurorul şef al DNA, mult mai relevantă i se pare "atitudinea inconsecventă" a Laurei Codruţa Kovesi dictată de conjunctura politică şi de interesele personale de moment.

"Ne amintim cu toţii de sloganul invocat permanent de DNA şi de slujitorii săi plătiţi: <Dacă e nevinovat, să-şi susţină cauza în instanţă şi va fi achitat>. Oare acest argument nu mai este valabil şi acum, când subiectul este chiar dna. Kovesi? Dacă nu are nimic de ascuns în faţa opiniei publice şi în faţa Parlamentului României, dacă poate explica prezenţa sa partizană ca magistrat într-un moment de maximă importanţă politică alături de politicieni de vârf, de ce se eschivează de la audieri? Să vină cu explicaţii în faţa Comisiei şi să-şi susţină cauza. Ne amintim cu toţii când invoca articolul din Constituţie care proclamă că toţi cetăţeni sunt egali în faţa legii. Procurorul şef al DNA sfidează acum Parlamentul, situându-se deasupra legii", a adăugat preşedintele Senatului.

El a catalogat ca fiind inadmisibil ca un înalt demnitar al statului român să trateze cu "dispreţ suveran" şi în formă continuată Parlamentul României.

"În calitate de preşedinte al Senatului mă simt obligat să subliniez rolul şi responsabilităţile Parlamentului într-o democraţie şi principiul controlului şi echilibrului reciproc al puterilor într-un stat. Faptul că doamna Kovesi invocă o decizie a CSM – ca şi când CSM ar fi organ legiuitor şi ar putea să acorde procurorilor statutul de „stat în stat”, ne pune mari semne de întrebare cu privire la mentalitatea şi competenţa profesională a procurorului şef al DNA. Aşa cum în SUA, ţară pe care o considerăm un model de democraţie parlamentară, la comisiile Senatului şi ale Camerei Reprezentanţilor s-au prezentat înşişi preşedintele ţării şi Procurorul General al SUA, când au fost invitaţi, consider că de aceeaşi consideraţie şi respect trebuie să se bucure şi Comisia specială de anchetă a Parlamentului României şi vom face tot ceea ce este necesar pentru ca acest lucru să se întâmple", a conchis Tăriceanu.

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, a respins invitaţia Comsiei de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitatea de martori în faţa comisiilor parlamentare.

Fostul procuror general în 2009, Laura Codruţa Kovesi, a fost invitat pentru a fi audiat săptămâna viitoare de către Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a precizat, miercuri, preşedintele acestui for, Mihai Fifor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici