Tăriceanu spune că DNA trebuie să gestioneze mai atent subiecte precum investiţii Nokia la Cluj

Subiecte legate de investiţii importante, precum Nokia la Cluj, trebuie gestionate de către Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA) cu mai multă grijă din punct de vedere comunicaţional, pentru ca investitorii să nu fie "speriaţi" şi trimişi în altă parte, a declarat premierul Tăriceanu.

17 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu spune că DNA trebuie să gestioneze mai atent subiecte precum investiţii Nokia la Cluj

Tăriceanu spune că DNA trebuie să gestioneze mai atent subiecte precum investiţii Nokia la Cluj (Imagine: Mediafax Foto)

"Dacă asta este treaba DNA să-i investigheze pe speculanţii imobiliari, dacă au ieşit din cadrul legal, nu am niciun fel de problemă, dar altfel aceste subiecte trebuie gestionate din punct de vedere comunicaţional de către DNA cu multă grijă, pentru că în timp ce Guvernul face eforturi să atragă investitorii, nu cred că e rolul DNA să-i sperie şi să-i trimită în altă parte", a spus Tăriceanu.

El a arătat că DNA nu s-a ocupat şi de creşterea "peste noapte" a preţurilor la terenurile din Titu, unde Renault construieşte un centru tehnologic.

"N-am auzit ca DNA să se fi ocupat de acest lucru. Dacă procedăm în felul acesta, foarte mulţi care sunt cu investiţii şi vor să vină în România vor sta să se gândească de şapte ori şi, probabil, vor renunţa, pentru că nu doresc, din punct de vedere al imaginii publice, ca numele lor să fie asociat cu anchete, procuraturi şi care să dea impresia că nu respectă cadrul legal", a adăugat premierul.

Preşedintele CJ Cluj Marius Nicoară a anunţat, marţi dimineaţă, că pe adresa instituţiei a sosit o scrisoare din partea DNA, Serviciul Teritorial Cluj, prin care se cere prezentarea documentaţiei aferente începerii şi continuării negocierilor cu compania Nokia, materializată prin încheierea contractului de asociere.

DNA a informat, marţi, că Serviciul Teritorial Cluj face cercetări în privinţa împrejurărilor în care anumite persoane fizice sau juridice au cumpărat terenuri la Jucu înaintea relocării fabricii de telefoane.

Compania Nokia a început, în februarie 2008, producţia de telefoane mobile la fabrica din judeţul Cluj, unde va fi ansamblat modelul 1200 pentru pieţele din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu.

Primarul Clujului Emil Boc a cerut, miercuri, tuturor politicienilor "să nu murdărească investiţia Nokia" cu interese politicianiste şi electorale, afirmând că venirea altor investitorii strategici la Cluj stă sub semnul întrebării, din cauza investigaţiilor DNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici