Tăriceanu: SRI să revină în matca constituţională. Diminuarea bugetului nu e un capriciu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, despre diminuarea bugetului SRI în urma amendamentelor PSD, că instituţia trebuie să revină în matca ei constituţională, iar reducerea bugetului Serviciului nu este un capriciu, ci o consecinţă a activităţii.

680 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: SRI să revină în matca constituţională. Diminuarea bugetului nu e un capriciu

Tăriceanu: SRI să revină în matca constituţională. Diminuarea bugetului nu e un capriciu

„Este un semnal important pe care SRI trebuie să-l ia ca atare. Diminuarea bugetului nu este rezultatul unui capriciu, ci este rezultatul hipertrofierii acestei instituţii şi din punct de vedere al bugetului şi al cheltuielilor care sunt suportate de contribuabili şi din punct de vedere al efectivelor, ca să nu mai vorbesc de unele activităţi din trecut, care au ieşit din cadrul constituţional. În momentul de faţă, într-o discuţie pe care am avut-o cu directorul SRI, a recunoscut şi el că activitatea de supraveghere a telefoanelor nu are ce să caute în cadrul SRI. Ca şi alte activităţi”, a delclarat, miercuri, la Parlament, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta susţine că trebuie „făcute nişte eforturi de recalibrare” a instituţiei.

„Va trebui, în mod rapid, modificarea legislaţiei existente astfel încât SRI să revină în matca strict constituţională, care este asigurarea securităţii interne a funcţionării instituţiilor. (...) Trebuie să înţelegem că trebuie făcute nişte eforturi de recalibrare. Am văzut că şi purtătorul de cuvânt al SRI face nişte referiri la o organizare care este depăşită şi care implică un excedent de personal, pe îl resimţim cu toţii în bugetele care au crescut în ultimii ani, practic, în ultimii 5 ani, bugetul SRI s-a dublat”, a spus Tăriceanu.

Comisiile de buget-finanţe au respins, marţi seara, amendamentul PSD pentru diminuarea bugetului SRI cu 295 milioane de lei pentru a finanţa un program pentru asigurarea cu vitamina D şi l-au aprobat pe cel ce vizează reducerea cu 140 mil. lei pentru implementarea programului "Diabet juvenil".

„Se diminuează bugetul SRI cu suma de 295.000 mii lei , credite bugetare şi credite de angajament, de la capitolul 61.01. „Ordine publică şi siguranţă naţională, titlul 10 „Cheltuieli de personal”, în mod corespunzător se modifică celelalte anexe la bugetul SRI”, se arată în amendamentul respins.

Membrii Comisiei parlamentare au aprobat amendamentul care vizează diminuarea bugetului SRI cu 150.000 mii lei. Comisia a stabilit că de la Ministerul Finanţelor Publice - Acţiuni Generale vor fi tăiaţi bani de la acest Minister pentru a fi transferaţi la Ministerul Sănătăţii, pentru a acoperi întreaga sumă din amendamentele lui Liviu Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici