Teodor Meleşcanu anunţă ce i-au cerut americanii ambasadorului României la Washington, George Maior

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, că secretarul american al energiei, Rick Perry, i-a cerut ambasadorului George Maior ca autorităţile române să asigure concordanţă între legea off-shore şi anexa prin care se fac calculele privind deducerea cheltuielilor.

6685 afișări
Imaginea articolului Teodor Meleşcanu anunţă ce i-au cerut americanii ambasadorului României la Washington, George Maior

Teodor Meleşcanu anunţă ce i-au cerut americanii ambasadorului George Maior

”Este un lucru uzual pentru două state care sunt aliate, care fac parte dintr-un parteneriat strategic. Consultările la nivel oficial sunt foarte utile şi importante, atunci când există temeri. Din acest punct de vedere este o chestiune de rutină uzuală. Singura chestiune legată de asigurarea unei concordanţe între textul legii şi anexa prin care se fac calculele privind deducerea cheltuielilor din exploatări, având în vedere că pentru offshoruri este mult mai costisitoare această activitate de exploatare a gazelor naturale. Mai mult, s-a insistat foarte clar pe ideea interesului pe care partea americană îl are în comparaţie cu relaţiile cu România, referitoare la problemele energiei, care reprezintă una din problemele principale la ora actuală”, a declarat Teodor Meleşcanu la Antena 3.

Ambasadorul României la Washington, George Cristian Maior, s-a întâlnit cu secretarul american al energiei, Rick Perry, întrevederea venind în contextul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, iar liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că aceasta va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă.

”Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut, miercuri, 25 iulie 2018, o întrevedere cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry. Cu această ocazie, cei doi interlocutori au subliniat impactul major al exploatării resurselor de hidrocarburi din România pentru securitatea energetică din regiune, ca o componentă importantă pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România.

În context, secretarul american al energiei, Rick Perry, a reafirmat interesul faţă de dezvoltarea dialogului pe teme de energie, inclusiv cu ocazia Summit-ului la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României la Washington.

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici