Teodorovici: Expresia “Unde nu-i cap, vai de picioare” se dovedeşte prezentă în politica de astăzi

Ministrul în funcţie al Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine, într-un mesaj publicat, sâmbătă, pe Facebook, că expresia “Unde nu-i cap, vai de picioare” este prezentă în lupta politică de astăzi.

1166 afişări
Imaginea articolului Teodorovici: Expresia “Unde nu-i cap, vai de picioare” se dovedeşte prezentă în politica de astăzi

Teodorovici: Expresia “Unde nu-i cap, vai de picioare” se dovedeşte prezentă în politica de astăzi

“Expresia «Unde nu-i cap, vai de picioare» se dovedeşte atât de prezentă în lupta politică de azi. Şi ce te faci când ai un balaur cu mai multe capete? Balaurul opoziţiei «la putere»…..balaurul care a scos flăcări pe nări, s-a agitat şi s-a zvârcolit să dărâme guvernul PSD, şi-a regurgitat răutatea, ura şi neputinţa prin panseuri facebook-iste, explozii şi implozii repetate, panici exacerbate, ameninţări cu cataclisme economice şi sociale şi, nu în ultimul rând, printr-o beţie a injuriilor etalate ca la talcioc şi presărate cu inepţii debitate într-un concurs de competenţe dovedite exclusiv prin titluri sofisticate, merite închipuite şi orgolii răvăşite. Dar ce te faci când balaurul ăsta cu atâtea capete se priveşte într-o oglinjoară electorală care este... doar una singură în ţară!?”, a scris Eugen Teodorovici, pe Facebook.

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că lista de miniştri, precum şi programul de guvernare vor fi prezentate la finalul termenului constituţional. Premierul desemnat a mai spus că are încredere în învestirea Guvernului şi că miercuri şi joi va avea noi negocieri cu partidele care au votat moţiunea.

Preşedintele liberalilor a mai precizat că urmează nouă rundă de consultări cu partidele care au votat moţiunea de cenzură şi că se aşteaptă la un "boicot" al PSD, cu scopul de a menţine Guvernul PSD la Palatul Victoria.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici