TNL: Dezaprobăm categoric gestul unor politicieni de a participa la un eveniment politic în biserică - Mediafax

TNL: Dezaprobăm categoric gestul unor politicieni de a participa la un eveniment politic în biserică

Organizaţia de tineret a PNL a transmis, miercuri pe Facebook, referitor la întâlnirea în biserică a unor preoţi şi politicieni din Prahova pentru discuţii despre referendumul pentru redefinirea familiei, că resping total acest gest care denotă "un comportament neinspirat şi regretabil".

179 afişări

Imaginea articolului TNL: Dezaprobăm categoric gestul unor politicieni de a participa la un eveniment politic în biserică

TNL: Dezaprobăm categoric gestul unor politicieni de a participa la un eveniment politic în biserică

"Tineretul Naţional Liberal dezaprobă categoric gestul unor politicieni de a participa la un eveniment politic organizat în biserică, un cadru în care credem că manifestări de acest gen nu îşi au locul. Considerăm că un astfel de comportament este neinspirat şi regretabil. Generaţia noastră nu va sta niciodată pasivă la încălcarea limitelor atunci când vine vorba de respect, bun simţ şi principii sănătoase. Aşadar, noi, tinerii liberali, ne delimităm de gestul colegului Iulian Dumitrescu, având convingerea că această atitudine nu reprezintă PNL şi valorile în care credem cu toţii", au scris reprezentanţii organizaţiei de Tineret a PNL, într-o postare miercuri pe Facebook.

 

Preoţi şi politicieni din Prahova s-au întâlnit pentru a discuta despre referendumul privind redefinirea familiei în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Băneşti, discursurile având loc la o masă aşezată cu spatele la altar. Primarul comunei Băneşti, Gheorghe Stoica, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că întâlnirea avut loc în biserica „Adormirea Maicii Domnului" din Băneşti, fiind o şedinţă în care s-a discutat despre referendumul privind modificarea Constituţiei.

Stoica a mai precizat că au fost prezenţi preoţi din mai multe localităţi, primari, dar şi oameni politici din mai multe partide.

“Au fost de la toate partidele politice. Iulian Dumitrescu de la PNL, Bogdan Toader de la PSD, senatorul PSD Savin (Emanoil Savin- n.r.), doamna Graţiela Gavrilescu (vicepremier – n.r.), protopopul de Câmpina şi toţi primarii şi preoţii din Protoieria Câmpina”, a declarat Stoica.

Potrivit acestuia, la întâlnirea din biserică au fost prezente peste 100 de persoane. Întrebat ce au vorbit oamenii în biserică, primarul din Băneşti a spus că discuţiile au vizat referendumul din 6-7 octombrie.

În cadrul întâlnirii preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a luat cuvântul şi a spus că „este o adunare atipică pentru ce se întâmplă în România”, deoarece au fost prezenţi la întâlnire reprezentanţi de la toate partidele politice, preoţi şi primari.

Referendumul pentru familie se va desfăşura pe parcursul a două zile, 6 şi 7 octombrie, între orele 07.00 şi 21.00.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TNL ,
REFERENDUM ,
BISERICĂ

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.