Toţi candidaţii la şefia Parchetului General, respinşi. Procedura de selecţie a noului procuror general al României va fi reluată

Procedura de selecţie a noului procuror general al României va fi reluată, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din carul ministerului Justiţiei.

4063 afișări
Imaginea articolului Toţi candidaţii la şefia Parchetului General, respinşi. Procedura de selecţie a noului procuror general al României va fi reluată

Procedura de selecţie a noului procuror general al României va fi reluată

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că decizia privind candidatul propus pentru conducerea Parchetului General a fost deja luată, precizând că va comunica în cursul zilei de miercuri rezultatul comisiei de interviu.

"Decizia e luată. Am trecut azi etapa interviului şi precum spuneam la Ministerul Justiţiei dimineaţă, în cursul zilei voi comunica concluzia, rezultatul Comisiei de interviu. Deci azi veţi avea rezultatul, după cum azi am dat rezultatul cu privire la selecţia candidaţilor care vor să devină procurori europeni", a declarat Tudorel Toader, la Palatul Parlamentului.
 
Interviurile au fost susţinute miercuri de către cei patru candidaţi, respectiv actualul procuror general Augustin Lazăr, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul şef DIIOCT Daniel Horodniceanu şi fosta adjunctă a Layrei Codruţa Kovesi, procurorul Gabriela Scutea.

Surse din cadrul ministerului Justiţiei au precizat pentru MEDIAFAX că procedura va fi reluată, niciunul dintre candidaţi nefiind considerat potrivit pentru cea mai înaltă funcţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte ed Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Propunerea ministrului justiţiei va fi înaintată Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea obţinerii avizului urmând ca, după obţinerea acestuia, ministrul justiţiei să înainteze propunerea Preşedintelui României, în vederea numirii în funcţia de conducere de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici