Traian Băsescu se va întâlni joi la Iaşi cu Vlad Filat, afirmă surse de la Chişinău

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni joi, la Iaşi, cu premierul moldovean, Vlad Filat, care îşi va întrerupe concediul pentru această întrevedere, au declarat surse guvernamentale de la Chişinău, citate de Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică de miercuri.

33 afișări
Imaginea articolului Traian Băsescu se va întâlni joi la Iaşi cu Vlad Filat, afirmă surse de la Chişinău

Traian Băsescu se va întâlni joi la Iaşi cu Vlad Filat, afirmă surse de la Chişinău (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Conform surselor citate, Filat ar urma să discute cu Băsescu despre ajutorul pentru construcţii pe care urmează să-l acorde România pentru sinistraţii din Republica Moldova.

Serviciul de presă al Guvernului de la Chişinău anunţase miercuri că premierul Vlad Filat a plecat, împreună cu familia, într-o vacanţă de trei zile în Grecia.

Republica Moldova a fost afectată grav de inundaţii în vara acestui an, iar Băsescu a anunţat că România este dispusă să ofere materiale de construcţie, în baza unui sprijin financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro anunţat în ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici