Turcan: Varianta adoptată de conducerea PDL privind remanierea reprezintă un pas înainte

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a precizat, joi seară, că ea s-a abţinut la votul din Colegiul Director, dar a apreciat că varianta adoptată de conducerea PDL privind remanierea reprezintă "un pas înainte".

24 afișări
Imaginea articolului Turcan: Varianta adoptată de conducerea PDL privind remanierea reprezintă un pas înainte

Turcan: Varianta adoptată de conducerea PDL privind remanierea reprezintă un pas înainte (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

"Varianta la care s-a ajuns la structura remanierii, putem să considerăm că s-a făcut un pas înainte", a spus Turcan.

Ea arătat că şi-ar fi dorit să existe la acea reuniunea a Colegiului Director o evaluare clară pe ministere, prezentată de premier.

"Mi-aş fi dorit să avem evaluarea clară pe ministere. Premierul a avut această opţiune (n.r. de remaniere) Agricultură, Finanţe, Muncă şi, ulterior, colegii noştrii Berceanu, Videanu şi Sandu şi-au depus mandatul", a explicat Raluca Turcan.

Ea a mai spus că rolul premierului este de a decide care sunt miniştrii cu care merge mai departe.

Raluca Turcan mai spus că speră ca decizia luată de Colegiul Director al PDL să ofere răspunsul la mai multe întrebări ale democrat-liberalilor legate de ducerea la bun sfârşit a planului de măsuri al Guvernului şi la convingerea cetăţenilor.

Întrebată dacă ea crede că lista cu propunerile pentru ministerele remaniate va fi acceptată de preşedintele Traina Băsescu, Raluca Turca a spus că nu poate să răspundă la o asemenea întrebare.

Premierul Emil Boc a anunţat oficial, joi, remanierea miniştrilor Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru, Gabriel Sandu şi Radu Berceanu şi propunerile de înlocuitori ai acestora - Ion Ariton, Gheorghe Ialomiţianu, Ioan-Nelu Botiş, Valeriu Tabără, Valerian Vreme şi Anca Boagiu.

Membrii Colegiului Director al PDL au ales, joi, remanierea guvernamentală, cu 40 de voturi "pentru", nouă dintre liderii democrat-liberali optând pentru depunerea mandatului, fiind înregistrate de asemenea 10 abţineri, potrivit unor surse participante la şedinţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici