UDMR Hunedoara şi-a desemnat delegaţii la Congres şi a adoptat planul de acţiune pentru 2015-2016

Consiliul Reprezentanţilor Judeţeni (CRJ) ai UDMR Hunedoara, întrunit la Deva, într-o şedinţă festivă cu ocazia aniversării Revoluţiei Paşoptiste, a desemnat delegaţii la cel de-al XII-lea Congres al UDMR şi a adoptat planul de acţiune al organizaţiei judeţene pentru perioada 2015-2016.

92 afișări
Imaginea articolului UDMR Hunedoara şi-a desemnat delegaţii la Congres şi a adoptat planul de acţiune pentru 2015-2016

UDMR Hunedoara şi-a desemnat delegaţii la Congres şi a adoptat planul de acţiune pentru 2015-2016

Potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, de UDMR Hunedoara, Consiliul Reprezentanţilor Judeţeni (CRJ) ai UDMR Hunedoara, s-a întrunit, sâmbătă seară, la Deva, într-o şedinţă festivă cu ocazia aniversării Revoluţiei paşoptiste în cadrul căreia a desemnat delegaţii la cel de-al XII-lea Congres al UDMR şi a adoptat planul de acţiune al organizaţiei judeţene pentru perioada 2015-2016, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prezentă la reuniune, Hegedüs Csilla, secretar general adjunct pentru cultură al UDMR, a explicat importanţa Congresului UDMR, arătând că trebuie identificate noi posibilităţi prin care să poată fi consolidată încrederea comunităţii maghiare în UDMR.

"Trebuie să punem un accent mai mare pe comunicarea cu tânăra generaţie”, a afirmat Hegedüs Csilla.

La rândul său, Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara, a prezentat un raport al activităţii organizaţiei şi apoi planul de acţiune pentru anul 2015-2016.

”Pentru perioada următoare, avem nevoie de un plan de acţiune mai cuprinzător care să se întindă pe perioada următorilor doi ani, pentru că, după Congresul din luna aprilie, UDMR va declanşa pregătirea pentru anul electoral 2016 în care alegătorii vor decide atât în alegerile locale, cât şi în cele parlamentare. În judeţul Hunedoara, scopul nostru este să menţinem prezenţa noastră în administraţia locală şi sperăm că noua lege electorală, în cazul în care Parlamentul va decide revenirea la alegerile pe liste judeţene, ne va acorda o bună şansă pentru a câştiga un mandat de parlamentar din judeţul Hunedoara”, a spus Iuliu Winkler.

Planul de acţiune dezbătut şi adopat sâmbătă are ca prioritate consolidarea învăţământului în limba maghiară în judeţul Hunedoara.

La şedinţa festivă a CRJ a participat şi o delegaţie din Várpalota - oraş din Ungaria înfrăţit cu municipiul Petroşani - condusă de primarul Talabér Márta, ai cărei membri vor sărbători 15 Martie împreună cu maghiarii din Valea Jiului.

După şedinţa festivă, elevii Liceului ”Téglás Gábor” au prezentat un program cultural dedicat Revoluţiei de la 1848-1849.

Comunitatea maghiară din judeţul Hunedoara aniversează, duminică, Revoluţia Paşoptistă, prilej cu care preşedintele UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, paticipă la evenimentul care se va desfăşura la prânz la monumentul dedicat poetului Petőfi Sándor din curtea Bisericii reformate din municipiul Hunedoara, iar de la ora 13.30 va participa la depunerea de coroane din cimitirul Bisericii Reformate din Deva.

Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR a stabilit că al XII-lea Congres al Uniunii va avea loc în perioada 17-18 aprilie, la Cluj-Napoca, iar actualul preşedinte al UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, la începutul acestui an, că va candida pentru un nou mandat la şefia formaţiunii,

Kelemen Hunor declara atunci că tot ceea ce a promis în 2011, la Congresul în care a fost ales preşedinte al UDMR, a reuşit să realizeze.

"Vom avea, în aprilie, un congres în care vom alege şi preşedintele Uniunii, pentru că mandatul este de patru ani. Consultându-mă cu colegii din mai multe organizaţii ale UDMR, cu cei cu care am lucrat până acum, am primit de la ei încurajare şi au spus că doresc să mergem împreună mai departe şi în mandatul 2015-2019. Eu consider că, în această perioadă de aproape patru ani de când sunt preşedinte al UDMR, am avut foarte multe provocări şi dificultăţi, dar am reuşit să trecem de ele. Tot ce am promis în 2011 la congresul în care am fost ales şi în campania pentru alegerea preşedintelui Uniunii în 2011 am reuşit să realizez şi am ajuns la concluzia că voi candida pentru un nou mandat", afirma Kelemen.

El a menţionat că va pregăti şi un program de candidat pentru Congres, urmând să mai aibă discuţii cu colegii din organizaţii.

"Vom merge mai departe pe drumul pe care am mers şi până acum", mai spunea liderul UDMR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici