UDMR va protesta în Parlament faţă de ordonanţa privind deconcentratele

UDMR va protesta în Parlament faţă de Ordonanţa de Urgenţă privind serviciile deconcentrate, "care politizează instituţiile publice în loc să le depolitizeze", a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la finalul Congresului UDMR, preşedintele uniunii, Marko Bela.

20 afișări
Imaginea articolului UDMR va protesta în Parlament faţă de ordonanţa privind deconcentratele

UDMR va protesta în Parlament faţă de ordonanţa privind deconcentratele (Imagine: Mediafax Foto)

Marko Bela a afirmat că în cadrul Congresului de la Cluj-Napoca s-a votat analizarea, de către Consiliul Permanent al UDMR, a posibilităţii unor intervenţii privind retragerea ordonanţei.

"S-a şi votat în legătură cu poziţia UDMR privind solicitarea de a reveni asupra ordonanţei de urgenţă privind politizarea serviciilor deconcentrate. S-a votat să intervină Consiliul Permanent al UDMR şi să analizeze posibilitatea unor intervenţii privind retragerea ordonanţei. Vom protesta şi în Parlamentul României faţă de această ordonanţă care politizează o serie de instituţii ce ar fi trebuit depolitizate în acest moment", a spus Marko Bela.

Acesta a adăugat că măsura de politizare contravine descentralizării iniţiate de Guvern şi care prevede trecerea instituţiilor deconcentrate în subordinea consiliilor locale şi judeţene.

"Măsura contravine în mod flagrant acestei intenţii şi nu suntem de acord cu ordonanţa respectivă", a explicat Marko.

Potrivit acestuia, UDMR a discutat cu PNL despre depunerea unei moţiuni de cenzură pe tema impozitului forfetar, dar se poate analiza un astfel de demers şi pe alte teme.

"Într-o sesiune avem posibilitatea de a depune o singură moţiune de cenzură. Am discutat cu colegii din PNL, propunerea a venit în legătură cu rectificarea bugetului, cu impozitul forfetar, dar putem vorbi şi de alte măsuri cu care nu suntem de acord când vorbim de o moţiune de cenzură. Dar nu am luat nicio decizie", a conchis Marko Bela.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul UDMR de la Cluj, la care au fost prezenţi şi lideri ai PSD, PNL şi PDL, că reprezentanţii partidelor aflate la guvernare ar trebui "să mai reflecteze" la proaspăta Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului referitoare la conducerile instituţiilor deconcentrate.

Premierul Emil Boc a luat cuvântul imediat după şeful statului şi s-a declarat convins că există mulţi manageri performanţi care "vor face faţă" exigenţelor ordonanţei referitoare la conducerile instituţiilor deconcentrate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici